Un loc cu tematică de groază combină o ofertă de divertisment extravagantă cu o selecție țintită de alimente și de băuturi. Sunt noile „jocuri de societate”, ceva foarte aproape de sălbăticie.
Se numește Slashers Axe Throwing & Ales și este titulatura noului local la modă care tocmai și-a deschis porțile în Costa Mesa, California, Statele Unite.
Locația se bazează pe o temă de film de groază și are mai multe opțiuni de joc, cu până la 18 benzi de aruncare a toporului, fiecare proiectată inspirându-se dintr-un film de groază emblematic. Clienții pot schimba ținta cu slasher-ul la alegere.
Jucătorii vor fi instruiți cu privire la siguranță și la tehnici de aruncare, chiar înainte de sesiune. Locația nu este recomandată copiilor sub 13 ani.
Nu este totul. Slashers Axe Throwing & Ales oferă și alte opțiuni de joc interactive, inclusiv: tic-tac-toe, Alien Attack, Battle Stations, bowling și multe altele.
Barul locației servește băuturi cu tematică horror, fiind specializat în bere artizanală, în cea mai bună tradiție americană.