Contact
Network Advertising & Media SRL

Bdul. Iancu de Hunedoara, Nr. 25, Sector 1
București, România

Tudor Simota, director general la ONJN, a fost demis la doar 5 zile după numire. În locul său a fost numit fostul vicepreședinte, Mihail-Silviu Pocora, care are statut de interimar.

Evenimentele halucinante petrecute la vârful Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) arată hababura existentă la nivelul Coaliției de guvernare, dar ascunde și o luptă pentru bani, putere și influență invizibilă celor din afara fenomenului.

Așa s-a ajuns la situația în care directorul general Tudor Simota să fie înscăunat președinte al instituției care reglementează și controlează piața jocurilor de noroc în România, iar după 5 zile, dintre care două nelucrătoare, să fie demis.

Tudor Simota s-a urcat joi, 16 iunie, în avionul care l-a dus în concendiul de odihnă cu numirea în buzunar, iar la câteva zeci de ore distanță s-a trezit înlocuit. Fără să fi apucat să-și pună semnătura pe vreun act.

În acest răstimp, presiunile au venit spre liderii PNL, care au cedat și și-au pus semnătura, luni, 20 iunie, pe decizia de demitere a conducătorului. PNL este partidul care a propus și insistă pentru supra-impozitarea jocurilor de noroc cu un procent de 40%.

La loc comanda!

Urmare a jocurilor de culise, a fost înscăunat șef tocmai cel care ocupa postul de vicepreședinte, Mihail-Silviu Pocora. Cu alte cuvinte, la „butoane” a rămas gruparea instalată inițial, fiind schimbat doar președintele. Se pare că PSD, parte a Coaliției de guvernare, n-a avut niciun cuvânt de spus în legătură cu acest subiect.

La rândul său, Pocora are tot statut de interimar. Totuși, plănuiește, se pare, să sesizeze instituțiile statului, pentru a reclama faptul că Tudor Simota, fiind plecat din țară, l-a delegat pe Sebastian Ionescu să-i țină locul în fruntea ONJN.

Specialiștii guvernamentali nu găsesc o schimbare mai rapidă de președinte de instituție, funcție cu rang de secretar de stat, în istoria post-revoluționară a României. Postul de președinte al ONJN este unul exclusiv politic, revenindu-le liberalilor, iar Simota nu este înregimentat politic.