Tudor Simona a dispărut din prim-planul jocurilor de noroc. Alungat din ONJN, fostul director general de la Direcția Generală de Supraveghere și Control continuă să-și caute dreptatea.

Simota luptă în Justiție, pe tărâmul hârtiilor. Fostul oficial a reclamat la Tribunalul București, pe 15 ianuarie, că nu i s-a comunicat sentința dictată în dosarul său pe 28 august 2024.

Invocând o „regretabilă eroare”, tribunalul a recunosc omisiunea și a invocat volumul mare de lucru, dând vina pe grefierul de ședință.

Hotârărea i-a fost comunicată a doua zi, 16 ianuarie, de către Secția a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Bucureşti.

Nu este singurul cui pe care Tribunalul București l-a bătut în coșciugul lui Simota.

Instanța a decis în primă instanță ca acesta să fie fost mutat din biroul pe care deținea pe motiv că influența subordonații din Comisia de Disciplină, organismul intern care îl ancheta.

Asta deși în comisia respectivă erau doar angajați de la Serviciul Juridic, fără legătură cu Direcția de Supraveghere și Control.