Guvernul thailandez are în vedere elaborarea unui proiect de lege privind cazinourile şi, dacă va fi adoptat de parlament, va genera mai multe locuri de muncă şi venituri pentru stat şi va permite crearea unui mega-proiect de divertisment, a declarat vineri premierul Srettha Thavisin.
Cazinourile sunt ilegale în Thailanda, iar singurele jocuri de noroc permise sunt cursele de cai şi loteria, controlate de stat, deşi jocurile de noroc ilegale sunt frecvente, cazinourile clandestine şi pariurile pe fotbal fiind foarte răspândite, scrie Reuters.
Cea de-a doua economie din Asia de Sud-Est ia în considerare posibilitatea de a permite cazinourile ca un alt mijloc de a atrage investiţii şi turism, potrivit unui studiu din parlament care a fost adoptat joi seara.
Mulţi din industrie consideră că o piaţă legală a cazinourilor din Thailanda ar fi un succes uriaş în atragerea de vizitatori de peste hotare, oferind o concurenţă puternică pentru cel mai mare centru de jocuri de noroc din lume, Macao, singurul loc din China unde cetăţenii pot juca legal în cazinouri.
„Putem reglementa economia gri şi putem colecta taxe... Nu dorim să promovăm jocurile de noroc, ci mai degrabă să le supraveghem şi să folosim investiţiile pentru a crea locuri de muncă”, a declarat Srettha într-o postare pe X.
Legalizarea jocurilor de noroc a fost discutată în trecut, dar niciun guvern nu a mers mai departe din cauza opoziţiei publice.
În Thailanda există cazinouri clandestine, dar un număr mare de persoane călătoresc în Cambodgia vecină şi nu numai pentru a vizita complexe de cazinouri uriaşe, venituri care, potrivit susţinătorilor jocurilor de noroc, ar putea fi păstrate în ţară.
Complexul de divertisment propus, a cărui locaţie nu a fost dezvăluită de Srettha, ar avea o sală de concerte şi o sală de sport, printre altele, plus o sală de jocuri de noroc, deşi aceasta ar reprezenta doar între 3% şi 10% din suprafaţa totală, a declarat el pe X social media.
Cabinetul va trebui să prezinte un proiect de lege parlamentului pentru examinare, a adăugat el.