Stanleybet Capital anunță o ofertă publică de obligațiuni în valoare de cel mult 5 milioane de euro. Grupul estimează o cifră de afaceri de peste 127 mil. euro pentru anul 2024.
Stanleybet Capital, companie de tip holding cu rol integrator pentru liniile de business ale grupului de firme Game World Group - unul dintre principalii operatori de pariuri sportive și jocuri de noroc din România, intenționează sa atragă între 3 - 5 milioane de euro într-o ofertă publică de obligațiuni, cu scopul de a finanța campaniile de marketing și promovare, extinderea rețelei de agenții Stanleybet prin achiziții de jucători de talie mică și deschiderea de locații noi, precum și implementarea planului de exindere la nivel regional.
Potrivit Prospectului aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară prin decizia ASF nr. 12/14.01.2025, oferta publică de obligațiuni corporative emise de Stanleybet Capital S.A. – prima ofertă publică de instrumente financiare din anul 2025 la BVB și a doua emisiune de obligațiuni pentru Stanleybet Capital – începe în data de 22 ianuarie 2025.
Investitorii din piața românească de capital vor putea subscrie în ofertă până cel târziu în data de 5 februarie 2025 orice sumă multiplu de 100 lei, prețul unei obligațiuni Stanleybet Capital. Modalitatea de subscriere, informații sintetizate privind oferta și emitentul, precum și Prospectul aprobat de ASF și documentele aferente emisiunii sunt disponibile pe pagina Intermediarului Ofertei, SSIF Goldring.
Dobânda anuală fixă, între 9%-11%
În conformitate cu hotărârile organelor statutare ale Stanleybet Capital S.A., obligațiunile sunt denominate în lei, nesubordonate, neconvertibile și negarantate, purtătoare de dobândă fixă anuală care se va stabili, la finalul perioadei de subscriere, în intervalul 9%-11%. Dobânda va fi hotărâtă prin decizia Consiliului de administrație la un nivel care să asigure un volum de obligațiuni subscrise cel puțin egal cu pragul de succes, dar și un raport cost/beneficiu favorabil și aliniat la strategia de finanțare a societății.
Oferta de obligațiuni va fi urmată în cel mai scurt timp posibil de admiterea la tranzacționare a acestora pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare administrat de BVB, fiind a doua emisiune de obligațiuni Stanleybet Capital S.A. listată la bursă. Prima emisiune, în valoare de 20 mil. lei, s-a derulat și încheiat cu succes în anul 2024, conform calendarului emisiunii.
„După încă un an în care vom raporta creșteri importante pentru principalii indicatori economico-financiari, această operațiune de atragere de capital prin împrumut obligatar a fost proiectată în scopul valorificării de oportunități conjuncturale unice pe piața românească de pariuri sportive, precum și al extinderii afacerii la nivel regional. Schimbările legislative recente au adus provocări pentru mulți jucători de talie mică, generând redistribuiri de forțe pe piața românească de pariuri sportive și jocuri de noroc. Strategia noastră înseamnă consolidare și extindere, iar capitalul pe care dorim să îl atragem acum – deși puțin semnificativ în raport cu cifrele grupului care marchează venituri lunare mai mari decât valoarea emisiunii – va juca un rol de levier financiar important. Invităm investitorii care au văzut realizările noastre istorice, au înțeles potențialul de creștere și mizează pe profilul rezistent și rezilient al sectorului să participe la ofertă și să fixeze ei înșiși un preț corect pentru capitalul împrumutat.”, a declarat Csaba Tanko – Președinte CA și Director General Stanleybet Capital S.A.
Venituri și profit în creștere în 2024, pentru Stanleybet Capital S.A. și la nivel de grup
Pentru anul 2024, Stanleybet Capital S.A. estimează venituri în valoare de peste 11 mil. lei și un profit de 9,4 mil. lei, de aproape două ori și, respectiv, 3,4 ori mai mari decât cifrele raportate pentru anul 2023. De asemenea, la nivel de grup, conducerea se așteaptă la venituri de peste 636 mil. lei care depășesc ținta asumată la lansarea emisiunii anterioare de obligațiuni.
Stanleybet Capital S.A a fost înființată în anul 2020 ca suprastructură pentru liniile de business dezvoltate începând cu 1999 de companiile din grupul Game World pe piața jocurilor de noroc și a pariurilor sportive din România.
Grupul Game World / Stanleybet Capital include companiile Game World România SRL, Westgate România SRL, Acetech Development SRL, Westgate Invest SRL, Alfastreet Trade SRL și Megabet Internațional SRL (pentru divizia online).
Stanleybet Capital S.A. este firma holding financiar a grupului si emitentul obligatiunilor. Grupul Game World / Stanleybet Capital include 7 săli de jocuri premium cu brandul Game World în București, Constanța, Brașov și Alba Iulia, o rețea de peste 300 agenții de pariuri sportive și jocuri de noroc de tip slot machines cu brandul Stanleybet și două platforme online de pariuri sportive și jocuri de casino (www.gameworld.ro și www.stanleybet.ro), oferind clienților săi o experiență integrată online și retail – un element de diferențiere pe piața de profil.