Un litigiu de muncă început pe 16 aprilie 2024, ziua când au fost depuse documentele la instanță, și-a găsit soluția finală astăzi, 25 septembrie, informează portalul instanțelor de judecată.
Este vorba despre procesul în care Tudor Simota, la un moment dat numărul 2 în ONJN (pe când șefă era Odetta Nestor), s-a judecat cu instituția în care până deunăzi tăia și spânzura și din care încă face parte.
Punând în aplicare concluziile rapoartelor făcute de diverse autorități ale statului (Corpul de Control al Finanțelor, Comisia de Disciplină, printre altele), conducerea Oficiului l-a retrogradat pe Simota până la gradul de șef serviciu la Serviciul Teritorial Nord-Vest, potrivit site-ului oficial al ONJN.
Asta după ce Simota a fost pe cai mari: a ocupat funcția de director general la Direcția Generală de Supraveghere și Control.
Ba chiar a fost numit, prin pixul lui Nicolae Ciucă, președinte al ONJN, dar a rezistat câteva zile, după ce fostului premier i-a fost sucită mâna la spate.
Curtea de Apel București a respins astăzi recursul formulat de Simota, sentința având caracter definitiv, deci nemaiputând fi atacată.