Reorganizarea care vizează Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc prinde contur.
Este atinsă, în mod special, Direcția Generală de Supraveghere și Control, considerată unitatea de elită a instituției, aflată sub comanda lui Valentin Tomescu.
Structura este alcătuită din Serviciul Teritorial Centru, Serviciul Teritorial Nord-Est, Serviciul Teritorial Nord-Vest, Serviciul Teritorial Vest, Serviciul Teritorial Sud-Vest, Serviciul Teritorial Sud-Est și Serviciul Teritorial Sud.
Din cele 7 servicii regionale, vor dispărea sediile secundare, situate în următoarele orașe: Craiova (care urmează să fie „lipit” la centrul de la București), Timișoara (se păstrează activitatea doar în Arad), Bacău (rămâne doar „baza” din Iași), Satu Mare (agenții vor fi relocați la Cluj) și Galați („înghițit” de Constanța).
La Serviciul Teritorial Nord-Vest, de la Cluj, legea o face Tudor Simota, proaspăt retrogradat. El are o exercitare temporară a funcției de șef serviciu.
Inspectorii zonali nu-și vor pierde posturile, dar vor fi obligați să se mute cu serviciul.
Încă de acum câteva zile, redacția a anunțat AICI curățenia de toamnă pusă la cale în ONJN.