Albania va reintroduce pariurile sportive legale începând cu data de 1 ianuarie 2023, la 4 ani distanță după ce acestea, împreună cu cazinourile online și alte jocurile de noroc, au fost scoase în afara legii.
17 milioane de euro pe an la buget
Decizia, la care se lucrează încă din vara trecută, va aduce guvernului venituri care trebuie să absoarbă o parte din presiunea creșterii costurilor la energie, subiect care macină toată Europa.
De la începutul anului viitor, jocurile de pariuri sportive vor fi legale și se estimează că, de pe urma lor, în fiecare an se vor încasa în jur de 17 milioane de euro doar din taxe.
Toate jocurile de noroc, cu excepția a câtorva cazinouri licențiate, au fost interzise începând cu 31 decembrie 2018. Sute de agenții de pariuri și site-uri de jocuri de noroc au fost închise, după eforturi uriașe de a bloca accesarea site-urilor online.
Cu toate acestea, jocurile de noroc nu au dispărut, așa cum a demonstrat piața pariurilor ilegale.
Munca de a legaliza pariurile sportive a început în luna august, când o coaliție a solicitat guvernului să ceară restabilirea situației pariurilor sportive reglementate și controlate, susținând că acestea ar putea aduce venituri însemnate uneia dintre cele mai sărace țări din Europa, așa cum este Albania.
„Nu ne propunem deschiderea întregii game de jocuri de noroc, inclusiv cazinouri electronice sau săli de bingo. Propunerea noastră include transparență fiscală totală pentru pariuri sportive online reglementate de ligă”, se arată în petiție.
Banii din pariuri vor susține sportivii
Părțile interesate sugerează ca veniturile generate din pariurile sportive să fie folosite pentru a sprijini sportivii țării. Petiția specifică faptul că pariurile ar trebui să fie permise prin operatori certificați și licențiați, incluzând atât mărci locale, dar și internaționale. În plus, se sugerează o limită de vârstă și o limită maximă de pariere.
„Reglementarea prin lege a pariurilor sportive este o practică urmată de multe țări occidentale. În aceste țări, veniturile din pariurile sportive sunt folosite pentru a dezvolta sportul și infrastructura sportivă și pentru a sprijini tinerii”, au precizat aceștia.
Prim-ministrul albanez Edi Rama (foto 1 și 2) a comentat propunerea, afirmând că, dacă proiectul va merge înainte pe linie legislativă, vor fi impuse condiții extreme, iar toate veniturile vor merge către sport, cultură și tineret: „Vom privi totul foarte pozitiv, vom crea condiții extreme... Acestea sunt garantate de mari companii internaționale, care operează în toată lumea și activează în zona Uniunii Europene”.
Oficialul a adăugat: „Este evident că acest venit se îndreaptă spre sport, cultură și tineri, dar, foarte clar, partea leului va merge la sport”.
Și Poliția susține demersul
În plus, petiționarii au susținut că decizia de a închide casele de pariuri cu câțiva ani în urmă a fost corectă, deoarece existau prea multe agenții în toată țara. Cu toate acestea, se apreciază că pariurile sportive au continuat să funcționeze informal, iar veniturile ajungeau să finanțeze infracțiuni.
Comandantul Poliției de Stat, Tonin Vocaj, care a preluat postul abia în luna septembrie a acestui an, și-a exprimat sprijinul pentru demers, cu o mențiune importantă însă, la doar câteva ore după ce și-a intrat oficial în drepturi.
„Sugerăm revizuirea legii jocurilor de noroc pentru oficializarea pariurilor sportive online și pentru că această activitate este legală în alte țări. Jocurile de noroc, precum cazinourile, nu ar trebui să fie permise”, a comentat Vocaj.
-
O țară săracă din Europa legalizează pariurile sportive începând din 2023. În urmă cu 4 ani, au fost scoase în afara legii