Românii au rezultate importante în turneele internaționale de poker la care iau startul.

Marius Gicovanu a depășit suma de 2.000.000 de dolari câștigată în carieră datorită premiului de 105.000 de euro adjudecat la EPO Mystery Bounty Main Event.

A fost un turneu dotat cu un pot de 1.000.000 de euro garantat, cu un total de 793 de participanți.

Românul a depășit adversari de temut, din țări precum Germania, Italia, Franța și Polonia.

tabel
tabel

Runcan, al doilea la Praga

Paul Adrian Runcan s-a clasat pe locul secund la turneul de poker EPT Praga, încasând un premiu de 900.000 de euro. Anul trecut, un alt român, Răzvan Belea, a câştigat turneul EPT de la Paris, mărindu-și conturile cu 1.170.00 de euro.

Până acum, Paul Runcan obținuse în toată cariera sa circa 300.000 de euro. Cu această lovitură formidabilă, jucătorul de poker a ajuns la câştiguri totale de 1.216.128 de dolari. 

La Praga, românul a reuşit să ajungă între ultimii doi, în condiţiile în care la startul turneului au participat 1.458 de amatori ai jocului de noroc.

Pe parcursul celor 6 zile de turneu, Paul Runcan, care are cetățenie britanică, a jucat agresiv, iar la masa finală a reuşit un bluff de zile mari împotriva austriacului Siegfried Kapeller, care avea culoare.

Cu o mână slabă, el și-a convins adversarul că avea full, astfel că austriacul s-a aruncat, de frică să nu fie eliminat în urma unui all-in al românului.

Răzvan Belea câștigase 1,17 milioane de euro anul trecut

Câștigătorul turneului, portughezul Pedro Marques, a încasat un premiu de 963.450 de euro, scrie site-ul de specialitate hendonmob.com.

În topul celor mai mari câtiguri ale românilor din ultima vreme se află Răzvan Belea, care a pus mâna pe un premiu de 1.170.000 de euro în 2023, fiind singurul conațional care a reuşit vreodată să cucerească un turneu EPT.

În 2015, Dany Parlafes se clasa pe 2 la EPT Deauville, încasând un premiu de 543.700 de euro.

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.