Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a povestit că, în timpul studenţiei, a jucat la păcănele. Liderul social-democrat a făcut mărturisirea la postul Prima TV.
Asta în condițiile în care Guvernul PSD-PNL, din care face parte Grindeanu, a condus ofensiva împotriva jocurilor de noroc, industrie pe care Executivul și-a propus s-o mulgă de bani, pentru a acoperi găurile de la Buget.
Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care susține că reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor.
„Sincer, cred că da, în studenţie, dar nu mai mult de două ori. Nu mai mult! Fiind totuşi un bun student la matematică, info, nu-mi dădeau bine acele aranjamente. Am pierdut, bineînţeles, dar nu mult. Şi n-am mai jucat”, a povestit Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte actual al PSD.
Guvernul a publicat vineri, în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență care mărește taxele și obligă companiile să își înregistreze sediul fiscal în România. Mai mult, PSD amenință că va accelera în Parlament legea care scoate din orașe jocurile de noroc.