Planurile Coaliției de a supra-impozita domeniul jocurilor de noroc cu un procent de 40%, decizie luată fără un studiu de impact realist și fără consultarea pieței, vor avea efect de asteroid care lovește Pământul, continuat cu un efect de undă îndreptat către mai multe domenii, zguduind din temelii piața de marketing și cea de publicitate din România.
Estimările făcute de asociațiile operatorilor care funcționează în România arată o contractare a activității generale, pe fondul falimentului în cazul unora, în condițiile migrației jucătorilor către piața neagră. Impactul se anunță devastator, calculele indicând o reduce la jumătate a sumelor rulate în aceste moment, când piața reușise să-și regleze circuitele, acordându-se cu normele europene.
„Discutăm despre o scădere cu aproximativ 50% a taxelor plătite de operatori”, afirmă Odeta Nestor, fostă șefă a ONJN și actuală preeșdinte a Asociației Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND). Nu doar Statul va suferi, ci și cei care primesc sume uriașe din partea caselor de pariuri, sub formă de publicitate și sponsorizări, bazându-și bugetul pe astfel de contribuții.
Iată cum arată clasamentul principalilor jucători din piața de publicitate din România.
Superbet este lider incontestabil
Superbet a cheltuit un buget de 17,2 milioane euro în 2021, inclusiv sponsorizări ale unor echipe de club (Rapid, Universitatea Cluj și Viitorul/Farul Constanța), a organizat cel mai mare turneu de șah din Europa, a susținut puternic activitatea în social media (și-a creat propria platformă și a plătit influenceri și endorseri - ziariști care postează și scriu pe site-uri, precum și câteva duzini de emisiuni TV).
Reclama pe TV a fost de aproximativ 8 milioane de euro. Fundația Superbet s-a remarcat prin implicarea în multe proiecte umanitare. Dinspre Superbet mai curg bani spre publicitate din celelalte branduri asociate, de ex Magic Jack Pot.
Buget mărit în 2022
În anul 2022, din informațiile noastre, bugetul a fost mărit ci 30%, în momentul de față fiind cel mai mare consumator de publicitate, depășind ca volum și diversitate firmele de detergenți sau companiile de telefonie mobilă.
Nu am luat în considerare propria publicitate, făcută intern de Superbet: agenții, afișajul video și static în locații etc. Adăugăm circa de 3.000 de angajați și ne putem da seama de impactul social și economic al diminuării activității celui mai important operator de pe piața jocurilor de noroc din România.
Următorii doi operatori sunt Betano și grupul PokerStar-Betfaire, care cheltuiesc împreună cam aceeași sumă ca Superbet, adică aproximativ 17 milioane de euro. Grupul Fortuna-Casa Pariurilor și Unibet-Vlad Casino ajung împreună la 15 milioane de euro.
Lidl, abia pe 3 în online
Situația în online nu diferă. Conform monitorizărilor Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT) publicate de cotidianul Libertatea, Superbet conduce și aici. Cel de-al doilea mare investitor în publicitatea online, în 2021, conform aceleiași surse, a fost platforma Betano (operat de compania Gambling Malta Ltd), cu un buget de 3,3 milioane de euro (rate card). Abia pe locul trei al topului s-a aflat un investitor din afara jocurilor de noroc: rețeaua de supermarketuri Lidl, cu un buget calculat la 2,65 milioane de euro (rate card). Iar pe locul 4 s-a situat platforma online de pariuri Unibet, cu 2,63 milioane de euro (rate card).
Restricții pe TV
Iar sumele din publicitate ar fi fost probabil mai mari. Însă casele de pariuri au restricții, în privința reclamelor. Promovarea pe televiziune, suportul media în care publicitatea are cel mai mare impact asupra românilor, conține condiționări, pentru că în Codul Audiovizualului sunt prevăzute reglementări în privința unor astfel de reclame. Articolul 89, la aliniatul 3, stabilește:
„Cu excepția spoturilor publicitare referitoare la pariuri care pot fi difuzate și în timpul transmisiunilor sportive în direct, programele audiovizuale care conțin jocuri de noroc, precum și spoturile publicitare care promovează astfel de jocuri se supun condiţiilor de protecţie a minorilor prevăzute în cap. II «Clasificarea programelor în vederea protecţiei minorilor» din titlul II «Protecţia minorilor»”.
Reclame pe 57 de televiziuni
Astfel, publicitatea TV pentru casele de pariuri sportive este încadrată la „categoria producțiilor interzise minorilor sub 15 ani”, fapt care obligă la difuzarea acesteia între orele 23:00-6:00, dar poate fi difuzată și în timpul zilei numai în cadrul transmisiunilor sportive în direct. Și nu sunt puține transmisiunile, mai cu seamă pe televiziunile de sport.
Chiar și așa, cu această prevedere cât se poate de justificată (după orele 23:00), dar cu o concesie în timpul zilei (transmisiuni sportive live), piața caselor de pariuri sportive și jocuri de noroc reprezintă un investitor important în publicitate TV din România. În perioada 1 ianuarie – 10 mai 2022, 57 de televiziuni, din cele 79 monitorizate de compania Kantar Media, au difuzat 262.748 de reclame pentru 17 case de pariuri online.