Abia am reușit să depășim emoțiile create odată cu desfășurarea „Orei exacte și ceva în gambling”, adunătură care s-a desfășurat după rețeta „Țară mică, mese puține!”, dar cu un sold-out de mare show. De fapt, în fotografiile făcute acolo ar trebui ca pe viitor să-i schimbe numele în „Ora exactă de somn” (vezi foto).

Acum, aceeași celebră revistă organizează ediția marilor premii din industria de gambling (românească, bineînțeles).

O panaramă care se întâmplă fără nici un recurs la bunul-simț. Un fel de nuntă cu dar, dar cu plata tacâmului în avans, ceva ce întrece și eleganța stabilimentului „CRUCEA DE PIATRĂ". În rest, totul se plătește.

Toate premiile au un preț numit taxă de participare. Poate era mai bine cum se acordau diplome și premii înainte de Revoluție, atunci trebuiau date, dar, acum, ipocrizia îi aruncă pe participanți într-un kitsch de genul a venit circu-n oraș.

Lumea gamblingului își are formulele și rotițele ei specifice. La o astfel de panaramă participă de la sacoșarzi și ongiști la afaceriști frauduloși până la cei respectabili.

Pe ultimii nu-i înțelegem ce caută într-un astfel de tractiri pe bani. Ce satisfacție are un astfel de manager că primește un premiu de la o astfel de revistă, la o astfel de gală? Nu fac altceva decât să ofere mape de prezentare șpăgarilor și filfizonilor din business.

Evenimentul de joi, ca și celălalte autosuficiente conferințe organizate de această respectabilă fițuică, sunt, de fap,  false portofolii pentru unul ca Alexandru Ghiță, cunoscut sub numele de capă și șpagă de Dan Ghiță.

Omul este în umbra acestei, să zicem, reviste și un profitor al acestor prețioase chiolhanuri cu dar. O poză cu adevărații reprezentanți ai industriei, dar mai ales cu conducerea ONJN sau președintele acestei instituții îl mențin pe cursul șpăgii. Poza, genul sfinți impotenți, va devenii copertă și se reconfirmă ceea ce nu mai este.

Noul președinte Gabi Gheorghe i-a tras frâna la „Ora exactă de somn”, lăsându-l la o ședință „pe sprânceană” cu atât de apropiatul prieten, vicepreședintele Siviu Pocora.

Se pare că nici acum nu va onora studioul foto, așa că ar mai trebui una, vă sugerăm „Gala Premilor Oscarici” și-așa vorbiți toată ziua despre gagici, acolo puteți striga și „Să cânte muzica, să vină femeile!”.