Un polițist pe 23 de ani din Capitală, originar din Olt și absolvent al școlii de agenți de la Câmpina, a murit în noaptea de miercuri spre joi după ce a căzut de la etajul blocului în care locuia, scrie site-ul stirileprotv.ro.
Potrivit unor surse din anchetă, agentul ar fi fost copleșit de datorii, făcute la pariuri sportive și jocuri de noroc.
Tânărul agent de poliție, în vârstă de 23 de ani, lucra la Secția 13 din Capitală și locuia foarte aproape de locul său de muncă, zonă plină de agenții de pariuri.
Miercuri seară, la ora 1:40 copleșit de gânduri și cel mai probabil, intrat într-un episod de depresie, polițistul ar fi căzut de la etajul șase al blocului în care locuia cu chirie.
Un echipaj SMURD sosit la fața locului a confirmat decesul acestuia.
Se știe că avea și un coleg de apartament, și acesta tot polițist, dar cel mai probabil, agentul care a sfârșit căzând de la etaj ar fi fost copleșit de datorii, mai ales pentru că acesta obișnuia să joace foarte des la pariurile sportive, spun surse din anchetă.
În timpul anchetei s-au găsit sub laptopul său de acasă mai multe bilete la pariuri sportive.
El s-ar fi împrumutat la colegi, pentru a-și întreține viciul. Ar fi făcut și mai multe credite la bănci, ca să aibă cu ce să joace.