Dănuț Lupu, 57 de ani, era printre puținii foști mari fotbaliști neconectați la lumea pariurilor.

Situația s-a schimbat deunăzi. Gălățeanul a fost cooptat pentru a fi imaginea celor de la Power Bet (powerbet.ro).

Fostul mare mijlocaș are parte de o prezentare mincinoasă față de microbiști, dar favorabilă lui, din partea celor cărora le face reclamă.

Pe site-ul powerbet.ro, Lupu este trecut ca membru în Generația de Aur a fotbalului românesc, deși nu este recunoscut ca făcând parte din această galaxie.

În respectivul grup au intrat doar cei care au participat la Cupa Mondială din 1994 (eventual, și unii de la Coupe du Monde 1998).

Eroii din America au marcat recent, pe Arena Națională, 30 de ani de la sferturile de finală atinse în SUA printr-un meci demonstrativ.

De altfel, Lupu nici nu a fost invitat la respectivul eveniment, indiciu evident că nu este socotit un component al Generației de Aur.

powerlupu.jpg
powerlupu.jpg

Trecut în cariera de fotbalist pe la Dinamo, Rapid sau Brescia, Lupu a bifat doar Coppa del Mondo 1990, nu și turneul final american, având în Gică Hagi un concurent de netrecut.

Fire năvalnică, dar și posesor al unui talent uriaș, însă neexploatat pe deplin, Lupu a avut, de-a lungul timpului, contre cu Hagi („nu este cel mai mare fotbalist român din toate timpurile”).

De gura lui n-a scăpat nici un fost coleg de la Dinamo, Ionuț Lupescu („știe să dea numai pase cu latul”).

Neconvocat la Mondialul din Franța, din 1998, Lupu a comentat o schimbare făcută de selecționerul Anghel Iordănescu: „Când am văzut că-l bagă pe Filipescu, am vrut să sparg televizorul”!

Plecat să joace în străinătate, Lupu a făcut pușcărie în Grecia, pe când era legitimat la Panathinaikos Atena.

Site-ul powerbet.ro este „deținut și operat de către Crowd Entertainment Ltd”, după cum se scrie pe portal.

Din portofoliul celor de la Crowd mai fac parte, printre altele, branduri precum Princess Casino, Excelbet sau Winboss.