Fuziunea recentă dintre Winner și 888, tranzacție de 10 milioane de euro care n-a trecut neobservată nici în presa mondială - AICI și AICI, a marcat piața jocurilor de noroc online din România, reprezentând o provocare majoră din perspectiva procesului de due-diligence.

Discuțiile dintre tabere au fost, deopotrivă, complexe și solicitante. În termeni de timp, au durat aproape opt luni și au implicat o echipă extinsă de zeci de avocați și consultanți de la prestigioase case de avocatură și firme de audit.

Rigorile și exigențele acestui proces au împins ștacheta la un nivel fără precedent, cerând o analiză detaliată și o conformare la standarde de top în industrie.

New Gambling Solutions, entitatea care operează sub brandul Winner, a trecut prin multiple straturi de evaluare, atât din punct de vedere financiar, cât și juridic.

Companii de renume mondial, precum KPMG și DLA Piper, au fost alese de către 888 să conducă acest proces.

KPMG a efectuat o analiză minuțioasă a tuturor situațiilor financiare ale companiei, oferind o validare riguroasă a sănătății financiare a Winner. În același timp, DLA Piper a revizuit în detaliu fiecare document juridic și contractual, asigurându-se că toate aspectele sunt conforme și bine structurate.

Baciu Partners, partenerul strategic al Winner în domeniul reglementărilor de gambling, a jucat un rol esențial în asigurarea conformității permanente cu legislația locală.

De asemenea, Ernst and Young (EY) a colaborat îndeaproape cu KPMG pentru a identifica și implementa cea mai eficientă structură pentru acest business combinat, în timp ce Țuca Zbârcea & Asociații (TZA) a oferit consultanță specializată pe partea de corporație, garantând că toate procesele sunt integrate din punct de vedere al reglementarilor din România.

Tranzacția a fost coordonată din punct de vedere juridic de avocații de la Bird & Bird, o firmă internațională de avocatură recunoscută pentru expertiza sa în industrii reglementate și tehnologii avansate.

Bird & Bird se distinge prin capacitatea sa de a gestiona tranzacții complexe și reglementări stricte, având o experiență extinsă în domeniul jocurilor de noroc și al tehnologiei, ceea ce a fost crucial pentru buna desfășurare a acestui proces de fuziune.