O femeie din Texas susține că a câștigat un premiu de 83,5 milioane de dolari la Loterie, dar autoritățile refuză să-i plătească banii. Acum, ea a dat statul în judecată!
Pe 17 februarie, Jane Doe a cumpărat un bilet de Loto prin aplicația Jackpocket, un serviciu de curierat pentru bilete de loterie, informează „The Independent”.
În plângerea depusă în instanță, femeia susține că biletul câștigător a fost achiziționat prin intermediul Winners Corner, din Austin.
În Texas, oamenii pot comanda bilete de loterie online sau telefonic de la comercianți autorizați, care le achiziționează în numele clienților. Totuși, companiile terțe, precum Jackpocket, nu sunt reglementate în acest stat.
Numerele de pe biletul ei au fost extrase chiar în acea noapte, iar femeia s-a prezentat la Comisia de Loterie din Texas pe 18 martie, încrezătoare că va încasa premiul de 83,5 milioane de dolari. Cu toate acestea, a avut parte de o surpriză uriașă și neplăcută!
Deși nimeni nu i-a spus că biletul e invalid, o săptămână mai târziu, la o săptămână după depunerea cererii, autoritățile au anunțat că interzic achiziția de bilete de loterie prin servicii de curierat nereglementate.
„Texanii trebuie să aibă încredere că sistemul nostru de loterie este corect, transparent și respectă legea”, a spus Greg Abbott într-un comunicat emis în februarie, conform publicației menționate.
Între timp, Jane Doe a dat în judecată statul. Ea a acuzat autoritățile că i-au refuzat ilegal premiul și că au schimbat regulile după ce a câștigat. Situația a escaladat rapid, iar directorul executiv al Loteriei Texas, Ryan Mindell, a demisionat în aprilie.
„Proliferarea serviciilor de curierat în stat a ridicat îngrijorări serioase cu privire la integritatea, securitatea, corectitudinea și onestitatea jocurilor de loterie”, a declarat acesta, conform sursei internaționale.
În prezent, cazul este anchetat de o comisie externă.