Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) arată pe dinăuntru ca o instituție construită după chipul și asemănarea altor instituțiilor de stat din România, acolo unde palierele gem sub apăsarea sistemului PCR (Pile-Cunoștințe-Relații). Faptul că ministerele, regiile și celelalte organisme hrănite din bani publici sunt parazitate de persoane care n-au nicio legătura cu domeniul nu reprezintă o noutate, merită însă de menționat că, deocamdată, boala n-are antidot.

Nominalizându-i chiar pe șefi, directorul general Tudor Simota admitea prezența „intrușilor” în ONJN: „Nu am nimic cu cei care își fac treaba. Mai bine sau mai puțin bine, fiecare cum poate. Dar, când se dovedesc și mediocri, și rău intenționați, ar trebui cineva să-i schimbe. Altfel, vom bălti în continuare în țara lui Papura-Vodă-Cel-Veșnic”.

Salarii de până la 8.000 de lei

Printre cele 211 de posturi, cât cuprinde organigrama ONJN, în condițiile în care nu toate locurile sunt ocupate, conducerea Oficiului a selectat persoane care au puține tangențe cu jocurile de noroc. Iar Direcția Joc Responsabil poate fi dată exemplu în acest sens.

Departamentul ar trebui să fie, teoretic, un stâlp al activității ONJN. Are alocate 10 posturi și ar trebui să se poată făli cu o activitate vizibilă și eficientă. Pe lângă reglementarea pieței, statul, prin brațul său de fier - ONJN, are și obligația socială de a face prevenție față de fenomenul adicției, nu doar să adune bani cu două mâini de la operatori.

Jocul responsabil reprezintă zona care trebuie să îmbunătățească relația dintre jucător și jocul în sine, cu o educație menită să facă o distracție din experiența jocului, fără să afecteze bugetul familiei. Practic, să nu permită sau, după caz, să decupleze, folosind mecanisme psihologice, sociologice și de cercetare a consumatorilor, jucătorul de latura de dependență, granița dincolo de care fiecare devine caz-problemă.

Direcția Joc Responsabil este prevăzută în OUG 77/2009, dar a fost bugetată în timpul mandatului de președinte al lui Sebastian Ionescu.

În acest moment, în departament activează 5 persoane (un șef serviciu, un contabil, un psiholog, un jurist și un referent) - toate femei -, cu salarii variind între 3.000 lei (referentul, fără studii superioare), 6.000 de lei (funcționarii cu studii superioare) și 8.000 lei - șeful de serviciu. Funcția supremă este ocupată de Mihaela Boțilă, revenită luni, 26 septembrie, din concediu.

Trei dintre ele au venit prin concurs, celelalte două - prin transfer.

Cosiliera se pricepe la dans 

Departamentul este însă văzut ca „oaia neagră” a instituției. Acolo au ajuns persoane care acum află cu ce se „mănâncă” domeniul, în condițiile în care ONJN nu a demarat niciun proiect în domeniu. Astfel, respectivele persoane încasează bani fără a avea atribuțiuni certe. În conturile Trezoreriei stau nefolosiți peste 5.300.000 de euro, bani care așteaptă să producă rezultate.

Despre Luciana Damian, consilier juridic la Joc Responsabil, succesele sale profesionale nu-ți sparg ochiul.

Despre ea, Internetul reține doar prestații animate de zumba, așa cum dezvăluie videoclipul de mai jos. Plină de viață, fata dansează pe Youtube de mama focului, acompaniată de un peisaj de poveste.

Site-ul oficial al ONJN nu prezintă de fel rezultatele profesionale ale angajaților.

Totuși, în postările de pe conturile sociale, Izabela Ciucu, consiliera fostului președinte Alin Teodor, pare că muncește: postează responsabil instantanee cu fosta conducere a instituției (ex-președintele Alin Teodor și fostul șef de cabinet al lui Teodor, Dan Ghiță, surprinși pregătiți la panou, așa cum redă cu fidelitate una dintre fotografiile de mai jos).

Între timp, Izabela Ciucu a plecat, de la 1 septembrie, din ONJN. Și nu se poate spune că a ajuns rău, fiind transferată la ANAF, împreună cu cel pe care-l consiliază de după perdea, Alin Teodor!