FCSB, vicecampioana Superligii la fotbal, și-a întărit mijlocul terenului prin aducerea lui Alexandru Băluță (29 de ani), care va fi prezentat luni.

Despre fostul jucător al Craiovei s-a spus că are probleme cu jocurile de noroc. Pe când juca în Bănie, conducerea îi oprea, preventiv, ca garanție, 50.000 de euro, pentru pierderile de la jocurile de noroc!

Mihai Stoica, oficialul FCSB, i-a luat apărarea.

„Nu ne pasă de chestiile alea cu păcănelele. Probabil, la 16 ani, a traversat și strada printr-un loc nepermis... Nu ne interesează pe noi ce a făcut acum 6 ani. Când ești căsătorit, ai o fetiță de 3 ani și un băiat pe cale să se nască, eu zic că ești foarte bine. Astea la 29 de ani.

Și eu am avut viciul ăsta (n.r. - jocuri de noroc), și Gigi l-a avut. Ce să discut cu Băluță? Mi-aș dori să am toți jucătorii atât de familiști și de cuminți”, a continuat Mihai Stoica.

Despre pasiunea lui Gigi Becali pentru cazinouri, poker în special, se știe, însă legăturile lui MM cu jocurile de noroc nu erau cunoscute la nivel public.