Federaţia Engleză de Fotbal a anunţat joi că l-a acuzat pe Lucas Paqueta, mijlocaşul echipei West Ham United, pentru patru presupuse încălcări ale regulilor privind pariurile, relatează Reuters.
Brazilianul în vârstă de 26 de ani a fost acuzat că a încercat în mod deliberat să fie penalizat cu cartonaş în timpul a patru meciuri din Premier League în 2022 şi 2023.
„Se presupune că el (n.r. - Paqueta) a căutat în mod direct să influenţeze (...) aceste meciuri, căutând în mod intenţionat să primească un cartonaş din partea arbitrului în scopul nepotrivit de a afecta piaţa pariurilor pentru ca una sau mai multe persoane să profite de pe urma pariurilor", a precizat FA într-un comunicat.
Paqueta, care are termen până la 3 iunie pentru a răspunde acuzaţiilor, a negat orice abatere.
„Sunt extrem de surprins şi supărat că FA a decis să mă acuze", a spus el într-o declaraţie atât pe Instagram, cât şi pe X.
„Timp de nouă luni, am cooperat cu fiecare etapă a investigaţiei lor şi am furnizat toate informaţiile pe care le-am putut.
„Neg toate acuzaţiile în totalitate şi voi lupta cu fiecare suflare pentru a-mi reabilita numele. Din cauza procesului în desfăşurare, nu voi mai face niciun comentariu."
West Ham a luat la cunoştinţă acuzaţiile, declarând: „Clubul va continua să fie alături şi să îl susţină pe jucător pe tot parcursul procesului şi nu va face niciun alt comentariu până când problema nu va fi încheiată”.
Lucas Paqueta a fost dorit la un moment dat de către Pep Guardiola la Manchester City. Lansat de Flamengo, Paqueta a mai evoluat în Europa la AC Milan și la Olympique Lyon.