ONJN a anunțat schimbări la nivel de comunicare cu jucătorii.
Autoritatea informează că, începând cu data de 5 aprilie, petițiile care vor să fie luate în seamă trebuie trimise la adresa „portal.onjn.gov.ro” sau direct pe site-ul ONJN, în zona de Portal-Petiții.
De asemenea, rămâne valabilă varianta expedierii reclamațiilor în format fizic, la sediul din Calea Victoriei numărul 9, și prin serviciul de poștă.
„Anunț:
Începând cu data de 05.04.2024 petițiile transmise către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc se pot depune:
– la registratura instituției: Calea Victoriei nr. 9, Sector 3, București, cod postal 030022;
– prin poștă la adresa: Calea Victoriei nr. 9, Sector 3, București, cod postal 030022;
– online la adresa www.portal.onjn.gov.ro (se recomandă browser-ul Microsoft Edge), Secțiunea “Petiție online” sau direct pe site-ul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Secțiunea Portal, Subsecțiunea Petiții online: http://portal.onjn.gov.ro.(se recomandă browser-ul Microsoft Edge)
Începând cu aceeaşi dată petițiile transmise pe adresele de email relatii.publice@onjn.gov.ro și office@onjn.gov.ro nu vor mai fi luate in considerare.
Vă rugăm să consultați procedura generală de soluționare a petițiilor pe pagina de internet a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc https://onjn.gov.ro/relatii-publice/
Atenție! Nu folosiți formularul de petiții online pentru comunicarea inter-instituțională sau cea purtată în cadru legal specific (de ex. transmitere de adrese de la autorități/instituții publice, corespondență privind derularea unor relații contractuale, solicitări de puncte de vedere cu privire la reglementări legale, contencios administrativ). Pentru aceste tipuri de solicitări, vă rugăm folosiți datele din secțiunea Contact a site-ului”, informează ONJN.