Femeia își schimbase domiciliul și numărul de mobil, dar bărbatul în vârstă de 50 de ani a reușit să-i dea de urmă la locul de muncă, apoi a atacat-o în fața locuinței.
Bărbatul, de origine chineză, a fost arestat de poliția din Bariera Nisa (Torino), pentru amenințarea fostei soții, scrie presa italiană. Agresorul a continuat să o persecute pe femeie, terorizând-o cu telefoane în care îi cerea bani pentru achitarea datoriilor la jocurile de noroc. „Am datorii la jocuri de noroc, dă-mi bani sau te omor”, sunau amenințările.
Cei doi nu mai formau un cuplu, divorțul pronunțându-se de ceva vreme. Când victima a refuzat împrumutul, a fost amenințată cu moartea, până în punctul în care femeia, speriată, și-a schimbat casa și numărul de mobil.
Cu toate acestea, asiaticul a reușit să dea de urma ei la locul ei de muncă, apoi a atacat-o. Ultimul episod s-a petrecut duminica trecută. Folosind scuza unei plimbări în compania unui prieten, a așteptat-o pe fosta soție la ușa locuinței femeii și, când aceasta a ieșit, a atacat-o.
Doi trecători care au asistat la incident au cerut ajutorul oamenilor legii, iar bărbatul a fost arestat.