Terminalele SelfPay pe care cetățenii României le găsesc la tot pasul, de la magazine alimentare până la benzinării, sunt o platformă de promovare și pentru case de pariuri online.

Unii operatori de jocuri de noroc au sărit calul și nu se mărginesc doar să-și afișeze brandul.

Îndrăznesc să ofere și bonusuri, situație care impune existența unei licențe de afiliat (clasa a II-a), spun experții consultați de Playresponsibly.

„Bonusurile nu pot fi oferite decât cu o licență de afiliere de către cei care dețin acest sistem”, explică specialiștii.

Netbet, Conticazino (Sandu Ghețu) și Winbet sunt 3 dintre operatori online care oferă bonusuri, adică posibilități nete de câștig, la aparatele SelfPay.

self3.jpg.[1]
self3.jpg.[1]

self4.jpg.[1]
self4.jpg.[1]

self5.jpg
self5.jpg

Redacția a întrebat rețeaua SelfPay dacă în spate există o licență de afiliere, dar am primit la schimb doar tăcere.

SelfPay s-a prezentat însă într-un interviu acordat redacției în septembrie 2023:

„Rețeaua SelfPay este deținută de Selfpay SA, companie 100% românească. Cea mai mare rețea de Stații de Plată de tip self-service din România are aproape 10.000 de stații de Plată și peste 260 de servicii disponibile, printre care amintim: plata facturilor, plata ratelor, plata taxelor și impozitelor, reîncărcarea cartelelor de telefon mobil, divertisment și altele.

SelfPay SA, înființată în 2009, este o companie ce a emis obligațiuni listate la BVB din 2021, cu obligații legale de transparență în raportare, inclusiv în ceea ce privește acționariatul și beneficiarii reali ai fondurilor, acesta fiind 100% românesc”.

Citește și:

Cine scoate milioane din automatele SelfPay. Aparatele sunt precum niște case de pariuri lăsate la îndemâna minorilor

SelfPay, rețeaua care a împânzit România, își strigă corectitudinea: nu suntem afiliați cu niciun operator de jocuri de noroc

 

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.