La un an după retragerea din fotbal, legendarul portar Gianluigi Buffon, 46 de ani, și-a lansat autobiografia.

Cu această ocazie, a recunoscut că avea o „slăbiciune pentru pariuri”.

Buffon este unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului, cu peste 1.000 de meciuri jucate la echipele de club (Parma, Juventus, PSG) și echipa națională a Italiei, unde a adunat 176 de selecții.

Câștigător de Cupa Mondială în 2006, de 10 ori campion al Italiei cu Juventus, Buffon și-a publicat astăzi autobiografia, o carte intitulată „Gianluigi Buffon - Cadere, Rialzarsi, Cadere, Rialzarsi” („Cazi, Te ridici din nou; Cazi, Te ridici din nou”).

Pariurile au fost slăbiciunea mea, până mi-am găsit echilibrul. Pentru unii, reprezintă un viciu. Pentru mine a fost vorba despre adrenalină.

De un lucru sunt sigur: nu am făcut niciodată ceva ilegal. Nu am fost niciodată investigat, nu am primit niciodată de veste că aș fi, pentru că nu am pariat niciodată pe Juve, pe echipa națională sau pe fotbal.

Am pariat mereu numai pe baschetul american și pe tenis. Acum merg cel mult de două sau trei ori pe an la cazinou. Dar nu simt nevoia”, a afirmat Buffon.