Pe site-ul oficial, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a făcut astăzi precizări legate de contul unic, temă care a creat dispute aprinse în piață.

Autoritatea dă dreptate jucătorilor care reclamă bani operatorilor care i-au lăsat să joace pe mai multe platforme deținute pe aceeași licență, în timp ce erau autoexcluși.

În temeiul HG nr. 111/2016, Art. 130 alin. (1) se prevede explicit faptul că „jucătorii trebuie să aibă un singur cont pe toate platformele operate sub aceeași licență”.

Există case de pariuri care au început să dea bani jucătorilor, dar altele refuză, spunând că așteptau poziția oficială a Oficiului.

Asta deși prevederile din 2016 sunt fără echivoc. Amânarea operatorilor a fost doar un tertip de a câștiga timp și, eventual, de a îngropa subiectul.

Acum au venit și clarificările instituției care reglementează domeniul și ele sunt în favoarea jucătorilor care au pierdut bani în perioada de excludere (AICI, firmele cu licență clasa I cu mai multe site-uri pe o singură licență).

Iată comunicatul făcut azi de ONJN:

„Anunț:

În atenția organizatorilor de jocuri de noroc

Data publicării 13.03.2025

Aplicare generală a principiului autoexcluderii de pe un cont unic al unui operator de jocuri de noroc la distanță pe toate domeniile aferente platformei operatorului respectiv

În contextul în care activitatea jocurilor de noroc la distanță desfășurată de un operator poate avea loc prin intermediul domeniilor de internet, se impune clarificarea modului în care dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (5), art. 130 alin. (1), art. 132 alin. (3), alin. (5) din Hotărârea nr. 111/2016 privind aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 trebuie aplicate.

Având în vedere necesitatea de a proteja participanții la joc și de a promova un mediu de joc responsabil, interpretarea acestor dispoziții se aplică în sensul în care organizatorii de jocuri de noroc care își desfășoară activitatea prin mai multe domenii de internet vor extinde restricționarea accesului la jocurile de noroc și asupra tuturor conturilor de joc* deținute de o persoană care s-a autoexclus, conform art. 132 din Normele metodologice, chiar și în lipsa unei cereri exprese pentru fiecare cont de joc în parte.

Astfel, în cazul în care o persoană își exercită dreptul de autoexcludere prin utilizarea facilităților disponibile pe oricare dintre domeniile deținute la nivelul platformei de joc, organizatorul de jocuri de noroc va restricționa accesul pentru toate conturile de joc deținute de acea persoană la nivelul platformei și va actualiza registrul în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5), respectiv art. 132 alin. (5) cu datele acesteia. Registrul va fi aplicabil la nivelul întregii activități a organizatorului, acoperind toate domeniile de internet.

Pentru implementarea acestei măsuri, organizatorii de jocuri de noroc vor include în politica lor privind prevenirea și combaterea dependenței de jocuri de noroc, întocmită conform art. 128 lit. c) din Normele metodologice, proceduri specifice privind restricționarea accesului la conturile de joc create pe platformele pe care le operează.

Astfel, subliniem că organizatorii de jocuri de noroc au obligația de a implementa această măsură legală, inclusiv prin actualizarea termenilor și condițiilor aplicabile activității lor, astfel încât acestea să reflecte legislația în vigoare. În sensul aspectelor mai sus-menționate, precizăm faptul că direcția de specialitate va întreprinde demersuri de prevenție, astfel încât organizatorii de jocuri de noroc să aibă posibilitatea conformării într-un termen rezonabil.

*cont de joc – profil de identificare al utilizatorului aferent domeniului”.

Citește și:

GALERIE FOTO / Firma din România care a respectat cu sfințenie legea contului unic

Operatorii dau banii înapoi jucătorilor autoexcluși pe regula „contului unic”

Mișcare civică pentru apărarea celor autoexcluși: ONJN, somat să respecte legea!

DGSC anunță deschiderea unor controale la operatorii online care au mai multe platforme pe o singură licență

 

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.