Un profesor de educaţie specială de gimnaziu, care lucra şi ca degustător de vinuri şi alte băuturi alcoolice, a dat în judecată Barley’s Casino & Brewing Co. din Henderson, pentru faptul că a băut produse chimice de curăţare în loc de bere.

Incidentul s-a petrecut în 2018, scrie cazino365.ro. Atunci, omul de 38 de ani şi-a pierdut simţul gustului. A continuat să predea şi să fie antrenor de baschet, dar s-a ales cu ulcer gastric şi esofagian plus risc crescut de cancer.

În data de 18 martie 2022, Tribunalul Districtual din Comitatul Clark, Nevada, a condamnat Barley’s Casino & Brewing Co. din Henderson la plata unei sume exorbitante, 8.000.000 de dolari, pentru faptul că a servit produse chimice de curățat în loc de bere la dozator.

Acesta a cerut o probă de bere Honey Blonde, însă a primit substanțe caustice utilizate în mod obișnuit pentru curățarea robinetelor și conductelor de bere. Imediat, a început să aibă convulsii și să se simtă foarte rău.

Până în prezent, niciun reprezentant al Station Casinos, compania care operează Barley’s Casino & Brewing Co. din Henderson, n-a comentat verdictul pronunțat pe 18 martie de Tribunalul Districtual din Comitatul Clark.

Înainte de proces, cei de la Barley și-au recunoscut vina și s-au oferit să-i plătească despăgubiri de 300.000$ lui Lon Enwright. Omul n-a accpetat înțelegerea și i-a acționat în judecată pe cei de la cazinou.