Directorul general, fost șef al Direcției de Supraveghere și Control și președintele cu cel mai scurt mandat din scurta istorie a ONJN-ului, pare puțin apatic sau mai bine zis nepasional.

Tudor Simota a avut tot timpul ceva din Supraomul lui Nietzsche. Sigur și plin de el, cu o plăcere aproape sadică să-și facă mereu dușmani.

Trădat de prieteni și încolțit de o parte a colegilor, Tudor Simota pare resemnat-activ, ca și Nietzsche la începuturile studiilor sale, și se îndreaptă spre morala lui Shopenhauer.

Playresponsibly i-a cerut un scurt comentariu vis-á-vis de noua direcție a pieței de gambling (având în vedere expertiza sa în funcționarea ONJN) și ne-am ales cu două răspunsuri.

Ambele în cu totul altă direcție, dar și cu trimitere punctuală către sociologi ai Școlii Germane. Deși respectivele studii sunt publicate prin 1956, au aceeași aplecare spre conceptele lui Shopenhauer și a discipolul său, Nietzsche.

Practic, sunt atemporale un fel de sic transit gloria mundi la supărare.

Le publicăm integral. Știm că s-a adresat unui număr restrâns de onjn-iști, dar cine știe?! Sau organizați un seminar cu Mihăiță Ruiu, el este printre puținii funcționari din instituție care a luat BAC-ul pe bune (fără nicio glumă, omu' chiar ar putea înțelege textul).

Cui nu-i convine să facă poze în sacoul lui Pocora, o haină care poate deveni cu ușurință un brand al instituției.

Iată textele:

1. Efectul Dunning-Kruger:

„Oamenii cu niveluri scăzute de calificare trag concluzii greșite și iau decizii greșite, dar nu pot face greșeli din cauza nivelului lor scăzut de calificare”.

Semnificație: lipsa de înțelegere a greșelilor comise duce la o credință în propria corectitudine și, în consecință, la creșterea încrederii în propriile decizii și în sine, precum și la o conștientizare a propriei superiorități.

Astfel, efectul Dunning-Kruger este un paradox psihologic cu care cu toții ne confruntăm adesea în viață: oamenii mai puțin competenți se văd profesioniști, în timp ce cei mai competenți tind să se îndoiască de ei înșiși și de abilitățile lor. Cu cât nivelul de calificare este mai scăzut, cu atât este mai mare încrederea în sine.

La începutul cercetării lor, Dunning și Kruger au luat ca ipoteză de cercetare celebra declarație a lui Charles Darwin: „Ignoranța generează mai des încredere decât cunoaștere” și pe cea a lui Bertrand Russell: „Unul dintre lucrurile nefericite ale timpului nostru este că cei care sunt încrezători sunt proști, iar cei care au imaginație sau înțelegere sunt plini de îndoială și indecizie”.

2. În 1956 (!), Günther Anders, unul dintre filosofii ai cărui operă i-a inspirat pe cei care azi conduc lumea:

„Vom reduce de manieră drastică educația, pentru că un individ incult are un orizont de gândire limitat, cantonat în preocupări mediocre. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știință să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv.

Mai ales fără filozofie. Și aici, trebuie să folosim puterea de convingere și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive. Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic.

Este bine, printr-o vorbărie și muzică neîncetate, să împiedicăm mintea să gândească. Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane. Nu există un tranchilizant social mai bun.

În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății.

Condiționarea va produce astfel ea singură o asemenea integrare, încât unica frică – pe care va trebui să o întreținem - va fi cea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii.

Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită și trebuie să fie supravegheat cum trebuie să fie păzită o turmă.

Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut. Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă, iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare".

Günther Anders - ,,L'obsolescence de l'homme: sur l'âme à l'époque de la deuxième révolution industrielle" (1956)