Legea Simonis, intrată în vigoare pe 28 aprilie, i-a silit pe deţinătorii de sloturi din agenţiile terestre să le elimine din localităţile cu populaţie sub 15.000 de oameni.
Agenţiile de pariuri şi birturile de la sate şi din comune au fost obligate să scoată din priză sloturile, urmare a implementării legii pe care a iniţiat-o parlamentarul PSD.
Din motive deja explicate în alte articole publicate pe site, nu toți operatorii se supun prevederilor legale, dar aceasta este o altă discuție.
Cert este că Simonis nu și-a atins scopul declarat cu emfază de Ciolacu: păcănelele n-au fost „ucise”!
Efectul imediat al aplicării legii este migrarea jucătorilor către sălile de jocuri din marile oraşe, acolo unde pot fi mutate aparatele din regiunile mici care deţin autorizaţii valabile.
Doar că orașele nu pot primi la nesfârșit aceste aparate, piața fiind deja saturată.
ONJN, într-o ședință mai degrabă informală a Comitetului de Supraveghere, a discutat luni situația mutării sloturilor, în regim de urgență, în zonele urbane.
Operatorii au nevoie să se miște repede, dar le trebuie anumite aprobări de la centru, în condițiile în care relocarea unui aparat are în spate o procedură anevoioasă.
„Să muți un aparat de păcănele are reguli mai strice decât în cazul plimbării sacilor cu bani sau când manevrezi arme și muniție de război dintr-o locație în alta”, se plâng operatorii.
Cu o viață grea a locațiilor terestre, cea mai la îndemână soluţie pentru jucători devine jocul online. Fuga în spațiul virtual este evidentă și se resimte în cifre.
În prezent, în România sunt peste 45 de cazinouri online, iar numărul jucătorilor depășește 500.000. Se estimează că piaţa online va depăşi două miliarde de euro.
ONJN nu este capabil să ofere numerele reale ale exploziei, dar fenomenul a umplut buzunarele operatorilor.
În episoadele viitoare, Playresponsibly va aborda fără perdea teme tabu din domeniul virtual, precum strategiile de marketing care i-au îmbogățit pe agenții economici.