Oamenii când pleacă din ONJN devin frustrați. Într-o astfel de stare, fandaxia lucrează, iar supărarea te face să dai din casă.
Și ce poate fi mai interesant în piața jocurilor de noroc ca provocarea lansată pentru ONJN și Comitetul de Supraveghere, în abordarea pro sau contra, privind revocările celor două licențe de funcționare pentru cazinourile de la Marriott și de la Radisson?
Sursa afectată ne-a dat de înțeles că atât în ONJN, cât și prin Comitetul de Supraveghere există un sentiment de regret față de decizia revocării.
Din ceea ce știam noi până la momentul întâlnirii cu sursa detronată, unul dintre cei care n-au fost de acord cu anularea revocării, și cu siguranță presupunem că-și va păstra opțiunea, este directorul general de la Autorizări, Mihăiță Ruiu.
Comitetul de Supraveghere în ședința extraordinară a părut rezervat, însă sursele spun că se încearcă sensibilizarea unor membri pentru a reveni asupra deciziei. Concret, sursa noastră a atras atenția că un anumit domn cu ștate vechi în industrie ar fi discutat cu suficienți de mulți membri ai Comitetului.
Din afirmațiile fostului consilier și lobbyst, o parte din membri ar putea reveni asupra deciziei. Mai mult, sursa amintită a povestit că două persoane direct implicate în reluarea activității celor două societăți au fost într-o excursie de lucru tocmai pe Platoul Transilvaniei.
Au revenit în Capitală impresionați de ospitalitatea oamenilor din zonă, dar și cu cateva poze în portofoliu, ca amintire sau reamintire, în funcție de prognoza viitoare.
Playresponsibly a crezut că societățile cu licențele în cauză vor alege calea cea mai facilă. Adică, la repezeală își vor crea două companii noi capabile să se licențieze în prima ședință ordinară.
În același timp, să preia fondul comercial al celor două cazinouri, iar datoriile să rămân în seama statului, adică a noastră. Dar, realitatea și sursa noastră ne demonstrează că sunt ambiții mari, pe măsura promisiunilor primite, și se continuă dur pe calea cea grea.
Din ceea ce am văzut până acum prin atitudinea sa de ardelean, președintele Gheorghe Gabriel Gheorghe nu va face vreo mișcare greșită sau, Doamne ferește, una de genul ședințelor speciale, cum a venit pe surse.
În funcție de cum se vor derula faptele, Playresponsibly va decripta în cheia primită de la sursa de bază.