Nicolo Machiavelli este cunoscut pentru capodopera sa, „Principele”.

Opera lui Machiavelli este considerată ca fiind primul tratat de politică modernă, dar, în sens larg, cartea este cunoscută pentru câteva citate, unul dintre ele fiind: „Scopul scuză mijloacele”.

Orice găinar care se vede cu o treaptă mai sus și este dispus la orice ticăloșie, îți servește celebrul citat ca filosofie de viață.

Domnul Pocora este președinte interimar de peste 8 luni. Timp suficient pentru a demonstra cine este, bineînțeles, cu recurs permanent la celebrul citat.

„Cel mai bine este să fii și iubit și temut, dar dacă nu se poate, atunci să fii doar temut”

Domnul Pocora încearcă să aibă atitudinea din Il Principe, dar el este doar Il Interimare, așa că ajunge să fie detestat de toată lumea. Prietenii pe care îi avea acum 10 luni se dezic de el pe capete.

Tudor Simota, care-l prezenta ca fiind cel mai bun director regional, în momentul de față îl numește doar incompetent.

Doamna Odetta Nestor, persoana cu a cărei prietenie se mândrea, își păzește acum firmele, nu cumva să i le franjurească Pocora prin ședințe extraordinare și obscure.

L-a curtat pe Sebi Ionescu și i-a cerut prietenia, dar când a auzit de gândurile acestuia de mărire, i-a dat întâlnire pe la Comisia de Disciplină.

Mihăiță Ruiu, omul cu care voia să schimbe piața de metrologie, s-a dezis de el, înainte de a cânta cocoșul BMM de trei ori.

Posibil să mai primească câte-o bezea de la Lilia Marin, atâta timp cât îi mai angajează toate cunoștințele.

Nici măcar mănușa de catifea a soacrei de la Cotroceni nu-l mai ajută

La București, Pocora și-a făcut prietenii praf, iar la Constanța a încercat să-i arunce direct în mare.

Tomescu, directorul Departamentului Teritorial Sud-Est, nu mai vrea să-l vadă nici cu ochiul de la spate. Fostul director, tot de la Sud-Est, doar dacă l-ar tăia împrejur l-ar mai considera prieten și frate.

Exemplele pe care le avem sunt cu sutele, dar cea mai afectată pare soacra de la Cotroceni, căreia, din „Principele”, i-a plăcut mai mult citatul: „Să conduci cu mână de fier, dar învelită într-o mănușă de catifea”.

Dumneaei mai păstrează mănușa cu care l-a tot ridicat în funcție pe Pocora, dar de unde mână de fier sau ceva asemănător?!

Ca profil etic, II Interimare poate urca în barca tiranilor, dar la alura de Principe ar mai fi de lucru…