După apariția articolului despre Serviciul Teritorial Sud-Vest din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, încep să se audă vocile din piața jocurilor de noroc.

Un operator a reclamat neregulile identificate de-a lungul timpului, probleme trimise redacției în cuprinsul unui mail:

„Am un bussines legal și vreau să crească în fiecare zi puțin câte puțin, conform cotei de piața pe care vreau s-o am și s-o mențin. Îmi desfășor activitatea la nivel național, așa că pot avea o părere despre cele scrise de dumneavoastră. Pot spune că în Departamentul Teritorial Sud-Vest sunt cele mai mari ilegalități.

Un control făcut la „micul ONJN oltean” ar scoate în evidentă numărul mare de păcănele care lucrează la negru. Nu exagerez când spun că, dacă nu punem la socoteală operatorii mari, adică SuperBet, Casa Parourilor, Fortuna, Maxbet, etc, restul au cam 50% dintre aparate la negru sau în zona gri”.

Cum se evită plata taxelor

Și oferă și un exemplu concret, pentru a-și susține afirmațiile:

„Medar Games s-a transformat în TARGATEC și acum în Caradune Games, care exploatează peste 1000 de aparate, pe care le-au trecut de pe o firmă pe alta, primind o nouă autorizare de fiecare dată, iar taxele au rămas pe vechile firme falimentare.

Culmea este ca astfel de acțiuni sunt considerate legale, deși treaba ONJN este să nu lase sloturile să treacă de pe o firma pe alta, dacă nu au taxele plătite. Indiferent dacă sunt închiriate sau cumpărate. Dar asta ar deranja marii distribuitori de slot machine, care atâta vreme cât încasează chiria pe aparat, nu mai au treaba cu istoricul lor”.

Redacția a trimis întrebări către șeful serviciului, dar nu a primit nicio reacție.

În curând, Playresponsibly va prezenta „faptele de vitejie” ale Serviciului Teritorial Sud-Est. Totodată, așteptăm cât mai multe informații ale operatorilor din zona respectivă.

Rezultatele anchetei jurnalistice sunt oricum spectaculoase, încă un motiv să credem ca realitatea bate filmul.