Playresponsibly își mărește aria de acțiune și ia la puricat serviciile teritoriale din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), socotite adevărate stat în stat.

Redacția va prezenta, în serial, cum merg lucrurile în provincie, acolo unde se aranjează posturile și se măsluiesc aparatele de tip slot machine, informează insideri din piață.

Vom oferi exemple concrete despre cum „rechinii” se „mufează”, cu precădere, la operatorii micii, deținători de 4-5 aparate într-o singură unitate, și unde Poliția închide ochii. Singurele situații neplăcute pentru cei care măsluiesc apar atunci când cad precum musca-n lapte, după ce se pârăsc unii pe alții.

Redacția a trimis întrebări unor conducători de servicii teritoriale ale ONJN, dar răspunsurile se lasă așteptate.

Surse din industrie susțin cu argumente că numărul păcănelelor intrate în țară, luând în calcul doar producătorii mari, sunt mult mai multe decât aparatele licențiate. Se lasă astfel ușa deschisă pentru câștiguri de bani la negru.

Se spune că numărul aparatelor slot machine ajunse în România sunt cu 30% mai mare decât al celor licențiate. Prin licențiat înțelegem aparatul pentru care se plătește taxă anuală la ONJN și este luat oficial în evidență, cu serie de înregistrare.

Când Playresponsibly a solicitat de la ONJN numărul oficial al păcănelelor din România, răspunsul a fost acela că „face obiectul unui litigiu în instanță”. În străinătate, autoritățile oferă cifre concrete inclusiv despre numărul sumelor rulatele la jocurile de noroc, precum și numărul de jucători/conturi care există la un moment dat. În România, sistemul este ținut intenționat opac.

În cadrul ONJN, conform organigramei de pe site-ul oficial, în subordinea Direcției Generale de Supraveghere și Control, condusă de directorul general Tudor Simota, funcționează 7 servicii teritoriale:

Serviciul Teritorial Centru (șef serviciu Ioan Nicolae Borghină);

Serviciul Teritorial Nord-Est (șef serviciu Cătălin Pintilie - exercitare temporară):

Serviciul Teritorial Nord-Vest (Erika Șoșdean - exercitare temporară):

Serviciul Teritorial Vest (șef serviciu Nadia Deliman);

Serviciul Teritorial Sud-Vest (șef serviciu Valentin Ioan Tomescu - exercitare temporară);

Serviciul Teritorial Sud-Vest (șef serviciu Denis Mugurel Gogîrnoiu);

Serviciul Teritorial Sud (Alin Bădescu).