Playresponsibly a tot scris despre proptelele care l-au propulsat pe Mihail-Silviu Pocora dintr-un post minor de provincie, la Constanța, în buricul târgul, acolo unde se fac jocurile în industrie.

Este vorba despre Carmen Drăgan, remarcată ca și secretar general la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Femeia lucrează în umbră. După perdea a livrat-o pe Lilia Marin, postând-o ca „jandarm” la ONJN cu misiunea să aibă grijă ca ginerele său să nu pășească strâmb.

Abia dacă îi găsești fotografia, iar asta doar pentru că agenția de presă a statului, Agerpres, a onorat-o cu prezența la un eveniment de tăiat frunză la câini, în urmă cu un deceniu.

Soacra lui Pocora a mai izbutit o lovitură care îi conferă o îmbujorare nesperată băiatului din casă: a fost numită la Curtea de Conturi în funcția de consilier de conturi pentru următorii 9 ani.

Are 61 de ani și a fost scoasă pe linie moartă, instituția fiind actualmente un veritabil cimitir al elefanților.

Trei lucruri sunt evidente odată cu această numire. Doamna soacră l-a înlăturat de la această sinecură pe Victor Alistar, ONG-istul preferat al PSD-ului.

Al doilea aspect este că doamna soacră a primit postul cu ajutorul și la insistențele celui mai puternic om (deocamdată) din stat.

Și cel de-al treilea se referă la prea mult numitul în funcția de „interimare”, ginerele Pocora. Acesta s-a umflat în pene și a început să aibă păreri.

Așa că schimbă discursul pe la ONJN și spune că domnul Ciolacu, când a zis că demite conducerea Oficiului, nu se referea la „El Interimare”, ci la doar la directorii de direcții.

Bre, nea Mihail, dom’ Silviu, nu-ți despacheta lucrurile, mai lasă-le o săptămână în valiză.

Premierul nu-ți va arunca vreun ciolac de salvare, ba din contră, iar soacra începe să aibă grijă doar de ea.

Acum face 70 de primăveri și parcă te văd cu mâna la specială. Pensia și sinecura, ca altceva nu prea mai are special, așa că nu te mai poate ajuta în carieră!