În urmă cu ceva timp, Directorul General al ONJN, Tudor Simota, avertiza despre intenția Președintelui Interimar Silviu Pocora, susținut de un grup de interese, de a albi Black List-ul stabilit de ONJN. Cel mai vizibil a fost cazul parimatch.ro, site de pariuri cu pedigree ucrainean.

Ce-i drept, ucrainenii au apelat la firme și oameni bine ancorați la ONJN, in sau out.

Reprezentarea juridică este făcută de o casă de avocatură celebră, iar munca la firul ierbii este dusă de firma lui Cristi Crețan (Hercc Corporation). Chiar dacă lucrurile începuseră să se lege, ceva sau cineva a defectat. Pocora, din omul pregătit să scuture lista neagră, s-a transformat peste noapte și a zis: e tare, nu semnez!

Degeaba i-a cerut Cristi Crețan o întâlnire între patru ochi de vultur, El Interimare, nu și nu. Așa că bieții ucraineni nici ei nu știu pe ce listă sunt.

Același Tudor Simota mai indica vreo trei site-uri puse la albit, Manhattan, Bwin și Bet365.

Surpriză, unul a ajuns la doamna Florentina Ciolompea, de la Autorizări, aceeași Regină despre care am mai scris.

Ei bine, Ciolompea a reușit sa găsească calea legală și, astfel, pe culoarul Reginei, Societatea Manhattan 1Bet SRL solicită obținerea autorizației de exploatare în jocuri de noroc la distanță tip pariuri în cota fixa și cazinou prin intermediul website-ului www.casinomanhattan.ro. Și, ca să nu fie emoții de nicio parte, societatea primește licență la ședința extraordinară din 30.01.2023. Primește ce a cerut.

Vedeți, domnu' Cristi, că se poate? Mai vorbiți și cu băieții de pe lângă dumneavoastră, că vine o doamnă ca Regina și vă dă mat sau pat!

Conținutul website-ului playresponsibly.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate articolele de pe acest site sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe playresponsibly.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor playresponsibly.ro, vă rugăm să ne contactaţi.