Liderul de pe piața jocurilor de noroc din România, Superbet, cu o cotă care atinge procentul de 60%, se confruntă cu probleme atipice, de ordin tehnic, pe portalul superbet.ro.

Retrageri de pe online din data de 25 februarie 2023 nu pot fi operate nici acum, la mai bine de o lună distanță, iar banii n-au ajuns în conturile jucătorilor.

Clienții Superbet pot citi în istoricul tranzacțiilor lor că „retragerea este în așteptare”, iar în această situație sunt câteva mii de conturi. De vină ar fi procesatorul de plăți.

Și nici nu pot anula tranzacția, pentru ca sumele să li se întoarcă pe contul de joc, socotindu-se că banii sunt „pe drum”, astfel că, tehnic, nu pot fi „întorși”.

Totuși, alte retrageri efectuate pe parcursul zilei de 25 februarie au depășit problemele și și-au urmat cursul firesc, fiind plătite de operator, așa cum lesne se poate observa din exemplul de mai jos.

anulare
anulare

Cum motivează Superbet

Asta în condițiile în care Superbet are cel mai performant procesator de plăți de pe piața românească, iar rapiditatea este o caracteristică a serviciilor oferite de companie.

Astfel, banii retrași prin varianta online umflă conturile jucătorilor și după numai câteva minute de la efectuarea solicitării de retragere.

Rivalii de pe piață sunt la mare distanță de Superbet, la acest capitol. Spre exemplu, la Unibet, care se laudă cu o interfață a site-ului mai atractivă vizual, dar cu cote sensibil mai mici în ofertă decât cele disponibile la Superbet, jucătorii așteaptă chiar și două zile lucrătoare, ca să le fie alimentat cardul bancar cu banii pe care i-au câștigat.

„E o problemă cu toate biletele din ziua respectivă și se așteaptă rezolvarea problemei. Problema nu e la plată, ci faptul că evenimentele de pe biletul respectiv nu pot fi procesate din cauza unei defecțiuni a programului avută în acea zi. Sperăm să se rezolve cât mai curând”, ne-a comunicat un angajat al companiei Superbet.

Superbet are tot interesul să proceseze cât mai iute plățile, iar banii să ajungă, dacă s-ar putea, instantaneu în posesia jucătorilor.

Este o chestiune banală de marketing faptul că un rulaj cât mai mare al sumelor este în interesul operatorului și în detrimentul jucătorului.

Operatorul știe că jucătorul va reinvesti sumele abia primite, dacă rămâne fără bani de joc, deoarece cu cât joci mai mult, cu atât cresc șansele de a-i risipi.