Cu o situație incertă la nivelul conducerii administrative și cu conflicte deschide la nivelul departamentelor tehnice, activitatea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc este blocată în această perioadă de controalele pe care alte instituții ale statului le efectuează la sediul organismului care avizează, controlează și reglementează domeniul jocuri de noroc în România.
După Corpul de Control al Ministerului de Finanțe și cel al Corpul de Control al premierului, care au în derulare proceduri de verificare a activității, Curtea de Conturi și-a anunțat prezența în instituție, dorind să afle cum au fost cheltuiți banii instituției.
Astfel de controale, făcute la termen sau în urma unor sesizări, paralizează munca într-o instituție, derulându-se sub forma unor proceduri de predare-primire a documentelor justificative.
Totul se întâmplă în contextul în care ONJN are o conducere interimară, vicepreședintele Mihail Silviu Pocora are atribuțiuni de președinte, iar procedurile interne sunt îngreuntate de faptul că fostul șef, Alin Teodor, n-a efectuat încă procesul de predare-primire către noul lider.
Ce funcții îndeplinește Curtea de Conturi
Ce caută Curtea de Conturi la ONJN? Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.
De asemenea, Curtea de Conturi poate exercita auditul performanţei asupra gestiunii bugetului general consolidat, precum şi a oricăror fonduri publice.
Activitatea de audit extern exercitată de Curtea de Conturi se desfăşoară cu respectarea normelor proprii, adoptate pe baza standardelor de audit internaţionale general acceptate.
Prin constatările şi recomandările sale, auditul performanţei urmăreşte diminuarea costurilor, sporirea eficienţei utilizării resurselor şi îndeplinirea obiectivelor propuse.