Playresponsibly a aflat detalii noi din dosarul Unibet. Ancheta a fost declanșată de poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care, marţi dimineaţa, au efectuat 6 percheziţii în Capitală şi în judeţul Ialomiţa, punând în aplicare 26 de mandate de aducere, în Capitală şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, pe numele angajaţilor unei case de pariuri acuzaţi de fraudă informatică. Este vorba despre casa de pariuri online Unibet, licențiată în România.
Potrivit Poliţiei Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 2 a rezultat că, în perioada 2018 - 2020, 5 angajaţi din cadrul Unibet, având funcţia de referent statistician, ar fi facilitat câştigarea unui număr de 184 de pariuri sportive, prin modificarea fără drept a cotelor de pariuri.
Ulterior, aceştia ar fi declarat pariurile ca fiind câştigătoare, cauzând un prejudiciu estimat de aproximativ 315.000 de lei. Mai multe persoane au fost conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale.
Vârste cuprinse între 23 și 38 de ani
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pentru infracţiunea de fraudă informatică. Investigațiile au dus, până acum, la reținerea a 4 persoane pentru 24 de ore, iar în prezent sunt 5 persoane sub control judiciar.
Pedeapsa pentru infracțiunea menționată, cea de fraudă informatică, se pedepsește cu o condamnare cu închisoare de la 2 la 7 ani. Printre cei aflați în vizorul autorităților nu este niciunul recidivist.
Tinerii nu proveneau din familii cu probleme. Mama unuia este dintre ei este asistentă-șef la Spitalul Județean din Călărași. Cel mai mare, ca vârstă, este născut în 1984, iar cel mai mic - în 1999.
S-a pariat și de pe stadion
Plângerea către Poliție a fost făcută, în 2021, de către cei de la Kindred Group, cei care asigură cotele pentru Unibet.
Făptuitorii s-au angajat să repare prejudiciul, pe care însă Unibet și l-ar fi recuperat în întregime, acesta fiind și motivul pentru care nu a anunțat oficial că se constituie parte civilă într-un eventual viitor proces. De asemenea, nu există plângeri formulate de alți jucători.
Respectivii furau organizat, bookmakerii permițându-le complicilor să parieze cu o diferență de 3 secunde. Evenimentul prezentat pe site avea o întârziere de 3 secunde față de ceea ce se întâmpla în direct.
S-a pariat atât de pe stadion, cât și de acasă, pe diferite selecții de meciuri. Se putea face asta fără știrea Unibet? Greu de crezut: traderii sunt controlați de un supervizor intern.
Foloseau metoda Cash Out
În cazul în care se întâmpla să fie un pariu în derulare, adică să fie o răsturnare de pronostic, foloseau, în baza acelor celebre 3 secunde, retragerea mizei prin metoda Cash Out (poți salva astfel o parte din pierderi). Prin folosirea acestei metode, se evitau pariurile necâștigătoare. Volumul tranzacțiilor de tip Cash Out este mult mai mare, comparativ cu banii încasați, spun anchetatorii.
ONJN nu știa despre caz, deși este organism de control al pieței jocurilor de noroc. Cu toată că este un caz penal, instituția nu a dat până acum semne că se implică, acceptând explicația operatorului, care se declară prejudiciat și nu recunoaște nicio culpă de influențare a pieței.
Problemă de cyber
Concluzia spre care se îndreaptă anchetatorii este însă alta, mai nuanțată, anume faptul că este o breșă în softul celor de la Unibet. Practic, este o problemă de cybersecurity. Pe zona aceasta de protecție a pariurilor, site-ul trebuie actualizat permanent, iar operatorul a fost evident descoperit.
Deși spune că nu are o problemă cu platforma, ci culpa o poartă cei care le oferă cotele (serviciu subcontractat), Unibet omite să spună că are supervizor pentru activitatea de pe site. Cash Out-ul este făcut, de asemenea, prin sistemele Unibet. Până să ajungă la firma care procesează plata, trebuie să existe acordul Unibet, pentru a fi operată.
Unibet este în cădere liberă pe piața din România. De când s-a reglementat domeniul online la noi, o vreme, circa doi ani, a fost pe primul loc. Acum, după ce Bet365 a fost scoasă de pe piață, rătăcește pe locul 4, după Superbet, Betano și Casa Pariurilor.