Organigrama Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc urmează să sufere modificări, după ce directorul general Tudor Simota a solicitat, și i-a fost aprobată, suspendarea din funcție începând cu data de 27 decembrie 2022.
Rolul lui Simota la Direcția Generală de Supraveghere și Control va fi îndeplinit de Mihăiță Ruiu, cel care conduce deja Direcția Generală de Autoritzare Jocuri de Noroc din cadrul ONJN. Adjunctul lui Ruiu va fi un om de încredere din departament, Ilie Vaeni.
Un alt nume luat în calcul de conducere să ocupe scaunul lăsat vacant de Simota a fost Valentin Ioan Tomescu, șef serviciu la Serviciul Teritorul Sud-Est, cu scopul de a mai domoli controalele bine țintite pe care acesta le-a declanșat în teritoriu.