Playresponsibly a tot scris că singura persoană căreia Mihail-Silviu Pocora i-ar dezvălui cifrul seifului și i-ar da cheile casei este Lilia Marin, adusă în ONJN pe mâna soacrei președintelui interimar.
Lilia trebuie să aibă mare grijă pentru ca „marinarul”, atât cât o mai dura provizoratul său, să nu calce strâmb. În rest, Pocora se uită urât la toți, începând cu adjunctul Godeanu, temându-se ca nu cumva vreunul să aibă „pila” mai mare și să-l „încalece”.
Așadar, briciul se află în mâna Liliei, iar prima pe care vrea s-o „radă” ar fi Mihaela Boțilă, care pe site-ul ONJN are trecut ca nume de familie Petre. Discuțiile cu privire la alungarea Mihaelei sunt mai vechi. Acum, doar s-a pus la punct o strategie, pentru ca îndepărtarea să se poată efectua legal.
„Legat de persoana de la Joc Responsabil (n.r. – Mihaela Boțilă), eu nu am obligat pe nimeni să-și dea demisia. Nu pleacă sub nicio formă pentru că i-a impus conducerea”, comenta, acum ceva timp, Pocora, pe când nu refuza dialogul cu redacția.
Mihaela Petre – Boțilă, care în trecut a picat un examen în Magistratură, este încadrată ca șef serviciu la Serviciul Promovare Joc Responsabil.
Boțilă pleacă din ONJN, înainte să fie „remaniată”
Surse din instituție susțin că aducerea Simonei Spăteanu se explică și altfel decât prin faptul că Pocora este disperat să intre în grațiile PSD-ului, ale Gabrielei Firea, cu precădere (jurista vine de la Ministerul Familiei, condus de soția lui Florin Pandele).
Reorganizarea demarată ca urmare a raportului rezultat după ce Corpul de Control al Finanțelor a trecut prin ONJN, finalizat luna trecută, ar urma s-o vizeze și pe Mihaela Boțilă. Comasarea departamentelor ar fi însemnat ca pentru Boțilă să fie găsit un alt post de șef serviciu.
Cum singurul departament din Direcția Generală de Management, condus de Lilia Marin, era cel de la Serviciul Juridic și Contencios Administrativ, unde șef serviciu temporar era Mihai Daniel Dinu, Lilia Marin ar fi grăbit, în acord cu Pocora, numirea Simonei Spăteanu ca șef „plin”. Astfel, Boțilă ar rămâne pe dinafară și obligată să plece.
Contactată telefonic, Mihaela Boțilă a ținut să menționeze că nu pleacă din cauza Liliei Marin, ci din pricina faptului că instituția nu mai funcționează. Și a indicat vinovații.
A precizat că pleacă oricum din ONJN, admițând astfel, indirect, că știa despre manevră și a dorit astfel să aibă pregătită o soluție de avarie. „Sunt în concediu, mai rămân în ONJN 3 zile, până îmi fac lichidarea”, a comentat Boțilă.
Deși angajările la Stat sunt blocate, soluția transferului este salvarea Mihaelei Boțilă, variantă pe care a și accesat-o.