Modificările operate în ordonanța 77/2009 sunt adevărate adevărate „mine antipersonal” pe care sunt puși să pășească operatorii care funcționează legal în România.

O astfel de capcană se referă la un nou departament de „responsabilitate socială” care ar urma să fie înființat la ONJN și pentru care instituția statului le cere operatorilor online (deținători de licență clasa I), cu titlu obligatoriu, suma de 200.000 de euro pe an sub forma unei taxe de viciu.

Asta deși în conturile Trezorerie există bani destinați exclusiv pentru Joc Responsabil, sumele fiind strânse de pe urma taxelor de viciu care și în prezent sunt achitate de operatori și colectate de stat, cuantumulor lor fiind însă unul mai redus. Obținerea licenței de funcționare este condiționată de plata taxei.

Zona de Joc Responsabil este una pe care Oficiul nu reușește să-l „miște” de mai bine de 8 ani pentru simplu motiv că nu este în stare să producă programe adecvate de responsabilitate socială, în colaborare cu psihologi, sociologi și doctori. Iar banii stau nefolosiți, neputând avea altă întrebuințare.

Dansatoare de zumba și lup pus paznic la oi

După ce a încercat, fără succes, să pună pe picioare un departament intern de Joc Responsabil (bugetat pentru a lucra cu 8-10 persoane), dar în care a angajat o dansatoare de zumba, ONJN a făcut apoi un fel de consultare pentru a externaliza subiectul (a intenționat să le ofere operatorilor adunați într-o asociație șansa de a consuma cele câteva milioane de euro strânse la Trezorerie - practic, lupul era pus paznic la oi - AICIdetalii).

După perioada de rătăcire, Oficiul a decis că e timpul să se pună serios pe treabă, teoretic în interesul jucătorilor care au nevoie de consiliere, protecție și de susținere, dar nu clar dacă nu cumva scopurile reale să fie unele ascunse, iar banii să hrănească alte „guri” și interese.

Astfel, în proiectul ordonanței, Statul vrea suma de 200.000 de euro de la fiecare operator online, iar pentru fiecare păcănea - suma de 500 de euro, așa cum arată mai jos extrasul din ordonanță. 

responsabilsocial.jpg
responsabilsocial.jpg

Sursele Playresponsibly susțin că ordonanța nu va pleca spre Monitorul Oficial în forma actuală și că se poartă negocieri aprinse pentru schimbarea anumitor puncte.