Secția a VIII-a contencios administrativ fiscal de la Curtea de Apel București a dat dreptate celor de la ONJN și firmelor românești de metrologie în procesul deschis contra lor de compania americană BMM.
Marți, 4 aprilie, după ce amânase pronunțarea pe 21 martie, completul a respins cererea formulată de BMM, firmă care are posibilitatea să facă recurs în 15 zile, informează portalul instanțelor din România.
Despre ce a fost vorba în acest litigiu? BMM Spain Testlabs SL, în calitate de reclamant, a chemat la bară ONJN și companiile cu capital românesc BBSC Communications Systems SRL, Regio Metro Cert SRL și Metron Serv SRL, în calitate de pârâți (AICI, cazul dezbătut pe larg de Playresponsibly).
Ghiță și Teodor au fugit din ONJN
Inițial, ONJN le-a suspendat licențele firmelor românești, ca urmare a reclamațiilor făcute de BMM, care consideră că este singura care are dreptul să funcționeze pe o piață evaluată la 6 milioane de euro pe an.
Dar, cele 3 companii românești și-au recuperat dreptul de a funcționa pe piață și, la rândul lor, le-au făcut plângeri la DNA celor care le-au dorit răul: cu precădere lui Dan Ghiță, fost șef de cabinet al președintelui ONJN, precum și conducătorului de la acea vreme, Alin Teodor – un personaj dispărut între timp din lumea jocurilor de noroc.
Speriați de DNA, Dan Ghiță și Alin Teodor au bătut în retragere. Despre Ghiță se știe că a gravitat în sfera BMM, ca și consilier, după ce le-a facilitat americanilor pătrunderea pe piața românescă.
Obiectul dosarului a fost anularea unui act administrativ - ridicarea licenței pentru cele 3 firme menționate. Cum spuneam, ONJN le ridicaseră licența, dar le-a redat-o, după o suspendare de câteva săptămâni.
BMM a deschis proces împotriva ultimei decizii a instituției, cea care le redădea licența companiilor menționate, și a pierdut în Apel. Astfel, BBSC, Regio și Metron își pot continua activitatea de metrologie, concurându-i pe americani.
-
Fosta conducere a ONJN -
Dan Ghiță, lângă Sorin Constantinescu