Interviul acordat de Tudor Simota, director general la ONJN (instituția care controlează și reglementează domeniul în România), pentru Playresponsibly a ținut cu sufletul la gură industria jocurilor de noroc.

Oficialul a demascat jocurile de culise ale fostei conduceri, dar loviturile sale au fost oarecum „cu manta”. Nu a pronunțat numele vizate, sume de bani învârtite, doar a descris un stil de lucru instituit, în principal, de Alin Teodor (președinte) și de consilierul său, Dan Ghiță (încadrat cu funcția de șef de cabinet al președintelui).

Redacția l-a provocat pe Tudor Simota să spună adevărul complet, iar oficialul a promis că va reveni cu un nou serial, în care va accepta orice întrebare, inclusiv cele venite de la „rivali”. Funcționarul susține că va veni cu completări, noutăți și clarificări, dar și cu alte informații explozive.

Urmează chestiile „grele”?

Cele spuse de domnul Simota în interviu sunt chestii tari doar pentru cei din afara industriei jocurilor de noroc. Cei din interior știu că lucrurile sunt, de fapt, mult mai grave. Dânsul n-a vorbit despre chestiuni importante, cum se iau licențe pe șpagă și multe altele. Asta trebuia să spună domnul Simota, nu mizilicuri”, a reacționat un om din domeniul jocurilor de noroc. Practic, oficialului i s-a cerut să meargă până la capăt cu demascarea neregulilor din instituție.

Oficialul ONJN a acceptat provocarea și a solicitat inclusiv o confruntate față în față cu „partea adversă”, fosta conducere a instituției. Doar că fosta conducere respinge, deocamdată, un duel direct.

De asemenea, redacția va urmări acțiunile în instanță pe care cei care susțin că s-au simțit lezați de acuzațiile lui Simota din primul interviu au promis au spus că le vor deschide (cazul lui Dan Ghiță).

Cu prilejul noului interviu, Playresponsibly va dezbate și cazurile prezentate pe site până în acest moment.