Gelu Duminică insistă că soluția pentru jocurile de noroc este investiția masivă în prevenție. În cel de-al 7-lea episod al interviului, penultimul, Playresponsibly vă propune să „prizați” alte idei ale reputatului sociolog pe tema adicției.

Playresponsibly: Legat de jocuri de noroc, impactul tehnologic a potențat viciu? Nu se mai joacă doar la păcăneaua din față, deja se intră pe telefon, lucru care nu este posibil la alte vicii, precum fumatul, de exemplu...
GELU DUMINICĂ: Luați așa: piața s-a adaptat. Da, a apărut tehnologia, informație, un serviciu care se poate oferi și în online. De ce nu? Da, pandemia a fost cea care a generat o creștere fantastică a consumului de joc de noroc online. Logic, nu se mai puteau duce fizic. E ca și cu Netflix.

Adică, asta s-a consumat în pandemie. A explodat, pentru simplul motiv că lumea nu se mai putea duce la cinema. Trendul online nu este ireversibil, dar și aici trebuie gândit cum facem ca să fie consumat responsabil. De fapt, asta e marea miză. Nu e vorba de interzicere, ci este vorba despre consum responsabil.

Și în străinătate sunt aceleași întrebări și se caută intens soluții. Problema este generală, nici ei n-au găsit soluții.
Soluția ideală? Unu: nu există. Și nu există soluție universală. Da, pentru că ceea ce funcționează cu dumneavoastră, nu funcționează cu mine. Suntem diferiți, că de asta tot vorbesc de abordare centrată pe nevoile clientului, nevoile pacientului și de asta vorbesc că, de fapt, oamenii ăștia, specialiștii, trebuie să lucreze individual cu fiecare caz de adicție în parte.

Însă, până la dicție, tu trebuie să ai prevenție. Noi trebuie să investim foarte mult în prevenție. Adică, bun, tratăm ce avem de tratat, încercăm să tratăm... Dar, în primul rând, trebuie să investim foarte mult în prevenție. Adică, dacă eu aș da un sfat celor de la ONJN, eu le-aș recomanda să investească foarte mult în prevenție, foarte mult, să susțină mecanismele de livrare de servicii pentru persoanele dependente.

?
Noi nu avem centre de reabilitare. Unde să vină omul ăla, ca să fie tratat de dependența pe care are? Noi îl antagonizăm, îi zicem: „Bă, uite prostu, și-a pierdut toată averea”, uitând că, de fapt, undeva, aici, sunt niște traume pe care omul ăla și le-am manifestat în felul pe care l-a dus pe el mintea și sufletul. Și că omul ăla n-are nevoie de arătat cu degetul, ci are nevoie de suport. 

Repet, nu trebuie închisă industria, pentru a rezolva problema. Nciodată, închiderea nu a rezolvat problemele.