Sorin Constantinescu, expert în domeniul jocurilor de noroc, cu o experiență începută în primii zori ai României post-decembriste, nu-i cruță nici pe foștii, dar nici pe actualii conducători ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, o instituție a statului român în care se pun la cale multe combinații bănoase, departe de ochii publicului.
Playresponsibly: Ce părere aveți despre activitatea lui Alin Teodor?
Sorin Constantinescu: Când a fost numit, Alin Teodor a luat cea mai mică notă dintre toți inspectorii locali. Adică, era pe ultimul loc, dar pe el l-au pus șef, iar pe colegii lui i-au lăsat inspectori la Olt. A scris presa vremii. El a fost pus acolo (n.r. - la ONJN) de către senatorul Liviu Voiculescu.
Noutatea este că, recent, a picat examenul la înalți funcționari publici...
Ce să caute ăla la înalți funcționari publici, că el nu știe să lege două vorbe...
Totuși, cum a ajuns să ocupe o funcție atât de importantă?
De obicei, în funcțiile astea importante, executive, sunt puși oameni care sunt labili psihic și care sunt ușor de manipulat, ca să îi controloze. Un om care gândește, nu ia decizii la comandă, pentru că știe că intră la pușcărie, mai devreme sau mai târziu, sau va păți ceva. Dacă vreți să facem o comparație, Alin ăsta a fost ca și Dăncilă prim-ministru. Aceeași competență, la fel de...
V-ați întâlnit cu el, pe când ocupa postul de președinte la ONJN?
Eu îl vedeam, că îl invitau cei de la revistele de jocuri care făceau conferințe video. Îl băgau și pe el în direct, era în pandemie. Nu putea să lege două vorbe. Era total agramat și citea după o foaie! Eu mă îngrozeam, ziceam, Doamne ferește, dar cum e ăsta în funcție de secretar de stat, vă dați seama cine conduce țara asta?
Eram șocat de atunci. Eu de-atunci am spus, bă, ceva nu e bine cu noi. Ne ducem într-o direcție total greșită. Să pui un om ca ăsta, vai mama lui! Ăsta era bun de pus portar, de deschis ușa la mașini, mai mult nu avea ce să caute.
Cum merge treaba acum ONJN, după ce Alin Teodor nu mai este?
ONJN este acum praf. Mă uit în spate ce era ONJN, în anii 2015-2016. Nu zic că Odetta (n.r. - Nestor) era ilustră sau ceva, dar măcar ținea domeniul în frâu și știa meserie. Și mergea treaba, nu era ce se întâmplă acum, atâta evaziune, atâta porcărie, atâta mizerie...