Gelu Duminică și-a expus părerea despre jocurile de noroc, într-un interviu-maraton oferit pentru Playresponsibly. În episodul 5 din cele 8 totale, specialistul abordează tema adicțiilor din punctul de vedere al dependențilior din România, care n-au sprijin din partea instituțiilor și autorităților publice.

Playresponsibly: Caz concret: un părinte care nu-și mai poate stăpâni copilul în problema jocurilor de noroc, nu mai are soluții pentru a-l salva, după ce a încercat aproape totul. Câtă responsabilitate are părintele, familia, și câtă are statul, societatea?
GELU DUMINICĂ: Nu pot să vă spun exact, însă responsabilitatea este împărțită. Dacă familia zice „nu mai pot”, e foarte greu să-l... Ce tre să facă...

Îndemn pentru ONJN

Unde să se adreseze un om care are o astfel de probleme?
În România? Unde se adreseze? La tata din groapă să se ducă! Unde să adreseze, că n-are cui?! Pentru că noi nu știm să ne tratăm încă dependenții de drog. Noi nu ne tratăm dependenții de alcool, dar e foarte greu, spre exemplu, să găsești centre care să te sprijine, de renunțare la fumat, la banalul fumat, care e super-nociv și creează o mulțime de daune sistemului medical. Și la fel la alcool. Deci, noi, cu astea 3 mari forme de dependență n-avem nimic.

Noi nu avem centre de recuperare pentru dependenți, nu avem o mulțime de lucruri. Sunt câteva organizații în zona de dependență, în general. Pe jocuri de noroc, acolo lucrurile sunt puțin altfel și îți trebuie un alt tip de specializare. Noi nu avem nici măcar specialiști foarte buni pe chestia asta, pentru că unul dintre lucruri pe care ar putea să îl facă, spre exemplu, oamenii ăia de la Direcția pentru Jocuri de Noroc ar fi să vorbească cu universitatea și să susțină, spre exemplu, dezvoltarea profesională academică, în zona asta, a unui număr de specialiști.

Suedia plătește o universitate de stat să încerce să rezolve problema...
Eu asta vă spun, pentru că abordarea este integrată. Nu este doar o abordare medicală, nu este doar o abordare sociologică, nu este doar o abordare de științele educației. Este o abordare integrată, care cuprinde cele 3 și multe alte domenii. Ca să tratezi un om de o adicție ai nevoie de un sat întreg. Și atunci, tu, când ai o universitate care e lângă tine, una dintre cele mai mari din București, din țară, care are, dacă nu mă înșel, vreo 19 specializări...

Păi, de ce nu stai de vorbă cu ei, că uite, alții, cum ziceți dumneavoastră, și eu asta vă spun... Ai stat de vorbă vreodată cu colegii? Pe psihologi să-i întrebi: băi, fraților, voi aveți specialiști pe zona asta? N-aveți? Bun, uite, eu plătesc 5 burse, să aducem 20 de oameni să-i formăm pe chestia asta, să aducem specialiști din afară, din țările astea, țările astea care au dezvoltat programe, să-i învețe și pe ai noștri. La fel și cu sociologii, la fel și cu ce am eu nevoie. Și atunci eu creez un corp de experți în zona asta de care să mă sprijin. Asta înseamnă voință. 

Aveți studii aprofundate pe etnia romilor și știți care e procentul de sărăcie în această pătură socială. Cât la sută din cei de etnia enunțată joacă jocuri de noroc?
Există un procent etnic, dar noi nu știm. Ați vorbit de sărăcie, care categorie dominantă. Noi nu știm cifrele, numărul dependenților în România de jocuri de noroc. Nu. Darămite categorisiți pe etnie, pe regiuni. Eu mă uit la toate casele astea de pariuri care apar.

Doar sistemul integrat oferă soluții

Ce impact aveți dumneavoastră? Vedeți o casă de pariuri, ați jucat jucat la pariu? Ce spuneți când le vedeți așa multe și în toate intersecțiile și piețele? 
E un business, atâta timp cât, dacă nu ar fi solicitate, nu ar exista. Deci, e un business, e cerere și ofertă pentru mine. Pe mine nu mă interesează, Doamne iartă-mă, nu intră în zona mea de interes, e decizia mea dacă vreau să consum sau nu, la fel cum văd și foarte multe alte. Dau un exemplu: cofetării. Unele îmi plac, altele nu-mi plac, dar nu înseamnă că mănânc prăjituri. Adică e un business legal în momentul de față, care e pe piață, e ok, să fie sănătos. Ce trebuie să fac? Eu nu trebuie să interzic neapărat businessul în sine, ci trebuie să educ lumea să consume responsabil.

Gabor Mate zice că fiecare dependent a suferit o traumă. Specialiștii ar trebui să-i găsească acelui om trauma, ca să-l vindece și să să-l readucă, atunci când nu mai poate fi controlat.
De la anumit nivel încolo, există o curbă. E ca și cu alcoolul, domle, bem unii dintre noi, bem câte un pahar de vin. Nu suntem toți alcoolici. Ce ne face pe noi ceilalți să nu pierdem controlul și alții să piardă tot controlul? Și o să vedeți că sunt o mulțime de alte cauze. Nu e numai individul, ci și familia, e și grupul social. 

Vorbeam mai devreme despre răspundere...
Nu există un procent, pentru că pentru unii contează foarte puțin familia, pentru alții contează foarte mult. Dar, pentru unii, spre exemplu, familia mi-a generat o traumă pe care o simt nevoia să o dau public în altă zonă.

Pentru alții, familia a fost extrem de suportivă, habar n-am. Nu există o rețetă magică. Ceea ce trebuie să vedem este că intervenția nu este doar uni-direcțională. Adică nu doar familia rezolvă, nu doar societatea rezolvă, ci împreună. Că degeaba, spre exemplu, vine societatea și îți oferă toți specialiștii din lume. Dacă familia nu colaborează în tratarea dependenței de orice tip cu acei specialiști.

Unii pot fi religioși și poate religia poate interveni mult mai bine decât orice altceva. Pentru unii funcționează asta, pentru alții funcționează când își vede copilul distrus. Pentru alții funcționează când rămâne fără casă, habar n-am. Sunt o tonă de stimuli generați de comportament. Și valori pe care tu le ai. Fecare caz, în parte, trebuie tratat de specialiști foarte bine instruiți.