Playresponsibly a stat de vorbă ieri, după apariția pamfletului care îl prezenta ducând o viață de lux, cu Aurelian Folcuțescu, inspectorul ONJN de la Serviciul Teritorial Vest.
Angajatul la stat afișează pe rețelele sociale (Instagram) o viață de nabab, opulență nejustificată câtă vreme încasează, ca bugetar, un salariu care nu depășește suma de 10.000 de lei, fapt pe care l-a confirmat.
Cu un venit lunar de 8-9.000 de lei, bănățeanul etalează o bunăstare peste medie.
Și se jură că nu fură sau ia șpagă (Doamne ferește!), în condițiile în care susține răspicat că nu deține surse de venit suplimentare.
Aurelian o are șefă directă la ST Vest pe Nadia Deliman, de la Arad, căreia ar vrea să-i ia locul, spun surse bine informate din piață.
Agentul este angajat al Oficiului de pe la începuturi, „plantat” se pare pe linia liberalului Cristian Bușoi, și are misiune să controleze companiile din domeniul jocurilor de noroc chiar în Timișoara, orașul pesedistului Alfred Simonis.
Poate nu întâmplător, în Banat au apărut printre cele mai mari nereguli pe piața jocurilor de noroc – cazul Mozzart, păcănele la internet cafe, dar și presupuse combinații făcute de fratele Nadiei Deliman cu săli de jocuri.
„Mă gândeam că m-ați găsit cu ceva probleme”!
„Exagerat. Mă gândeam că m-ați găsit cu ceva probleme”, ne-a întâmpinat, telefonic, bănățeanul, în momentul când l-am contactat să comenteze apariția fotografiilor sale, existente deja în spațiul public, pe site-ul nostru.
Chestionat cum reușește magica performanță ca, dispunând de bani relativ puțini, să se lăfăie în locuri exclusiviste, Aurelian s-a justificat băgând la înaintare o presupusă fostă colegă din liceu (deh, nu toți au mătuși Tamara).
„Iarna merg la schi, căci sunt pasionat de acest sport. Sunt și un fel de monitor (n.r. - de schi), așa… Sunt foarte bun la schi, nu dau lecții, căci n-am patalamă.
Merg în Franța la soră-mea, care este medic acolo. Stă la granița cu Elveția și de-aia sunt cel mai des prezent acolo. Nu plătesc cazare.
90% din vacanțe sunt făcute la Monaco și în partea elvețiană, unde stă soră-mea. Vara stau la o fostă colegă de liceu și iarna la soră.
Cazare nu plătesc, cum vă spuneam. În Franța stau, de obicei, la prietena mea din liceu. Merg de 5 ori pe an la ea.
Așa sunt eu, mai epatez (n.r. - se afișează ostentativ pe Internet, deși poziția de angajat la stat i-ar impune mai multă modestie). Pare că deranjez, dar na…
Credeți că, dacă aș fi făcut altfel (n.r. - să fi comis ilegalități), aș fi etapat așa? Că nu-s tâmpit! Chiar nu am nicio problemă. Puteați să mă întrebați înainte să scrieți!”, a comentat Folcuțescu.
Potrivit Dex-ului, semnificația oferită verbului „a epata” este „a uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ținută neobișnuită, extravagantă”.
Nu știe să spună câte controale a făcut în ultimele 4 luni
„Nu am avut niciodată discuția asta cu nimeni. Am o relație bună cu toată lumea. Eu nu am dușmani.
Acum văd că cineva insinuează că vreau ceva mai mult. Chiar eu nu vreau nimic altceva”, a comentat el perspectiva de a o înlocui pe Nadia Deliman în poziția de șef serviciu la ST Vest.
Întrebat câte firme de sloturi a controlat după 28 aprilie, data intrării în vigoare a legii păcănelor, Folcuțescu n-a știut să spună. A fandat ca la schi, evitând jalonul:
„Nu am un memoriu... Am avut o perioadă în care am fost și în concediu medical. Am avut ceva probleme cu plămânii. Dar, chiar nu am (n.r. - o estimare a controalelor efectuate)… Am fost internat o perioadă”.
Aurelian Folcuțescu nu și-a ținut cuvântul dat. Anume, nu ne-a furnizat numărul de telefon al fostei sale colege de liceu care îi asigură cazarea în Franța, așa cum singur se oferise în discuția telefonică.
DIALOGUL AUDIO PURTAT CU AURELIAN FOLCUȚESCU