Noile prevederi legislative gândite de Guvern să aducă bani mai mulți în visteria statului zguduie domeniul pariurilor online, în așteptarea normelor de aplicare care ar trebui să fie dictate de Ministerul Finanțelor și implementate de ONJN.
Costurile lunare ale operatorilor digitali vor crește semnificativ, iar asta înseamnă că pe piață vor rezista doar cei puternici, dispuși să mai sacrifice din profit. Artificiile fiscale sunt tot mai greu de inventat.
Legea le obligă pe firme să aibă atât sediul social, cât și cel fiscal doar pe teritoriul României. Până acum, sediul companiilor erau în paradisuri fiscale (la început, la modă erau regiuni precum Cipru, Curaçao și Gibraltar, dar, în ultima perioadă, Malta dădea tonul) la care alipeau câte un CIF de România, pentru a putea achiziționat licența de funcționare.
Totul se mută, astfel, în România, iar Fiscul poate „mulge” în voie companiile. Angajații vor lucra doar din țară, iar statul își freacă mâinele pentru că va încasa tot mai multe taxe.
Marele câștig pentru stat este plata TVA-ului pentru publicitate, servicii și sponsorizări, pe care operatorii le evitau.
ONJN ar trebui să se școlească, pentru a face față provocărilor zilei. Domeniul virtual al pariurilor, „desenat” în linii mari de Odetta Nestor în 2013, reprezintă o nebuloasă la pentru cei din Oficiu.
Instituția nu are specialiști, doar Sebi Ionescu se fălește cu o fărâmă de pricepere. Este motivul pentru care controalele la operatorii online lipsesc cu desăvârștire în prezent. Cel mult un cont închis, o reclamație băgată în seamă, dar nimic serios.
Miza reală este spălarea banilor, temă predilectă care în Occident implică resurse viguroase din partea autorităților.
La acestea se adaugă și riscurile de furt de identitate și riscurile de a alimenta finanțarea terorismului.
Schimbările legislative aruncă în aer și contractele de afiliere, iar asta înseamnă venituri subțiate pentru casele de pariuri.
De ce să permiți o asociere prin contracte de afiliere între o companie cu licența 1 și o altă cu licență, iar pe retail nu este permisă asocierea?!
Normele vor descurca sau încurca, mai rău de cum este acum, e greu de aplicat legea.