Dezbaterea organizată astăzi de Playresponsibly și de Next Level Events având ca temă „Cum scoastem la lumină piața neagră a jocurilor de noroc din România?” a animat piața jocurilor de noroc.
Sala „Galați” de la Hotelul Marriott a fost neîncăpătoare pentru cei care au dorit să participe la discuții, iar ghinioniștii au fost nevoiți să asculte dincolo de ușă, pe holuri.
Organizațiile patronale FEDBET, AOJND și APONJN și-au spus păsurile de la masa la care a stat și conducerea ONJN.
După ce i-a ascultat pe Odetta Nestor, pe Vlad Soare și pe Alexandru Olea, președintele Oficiului, Gheorghe-Gabriel Gheorghe, a anunțat cum stau lucrurile: ONJN nu se poate lupta momentan de la egal la egal cu mafia jocurilor de noroc online.
„Sunt cu un pas înaintea noastră”, a punctat liderul ONJN, dotarea umană și informatică a instituției fiind la nivelul anului 2013 (când s-a înființat ONJN).
ONJN are 1.429 de nume pe lista neagră cu site-uri, dar există potențial pentru mult mai multe.
„Sunt 5.000 de mărci în vizorul nostru. Fiecare are procesator și în 24 de ore se poate reinventa, în timp ce la noi durează cam 30-40 de zile pentru a putea fi trecute pe lista neagră”, a menționat Gheorghe.
Oficiul este neiformatizat, se lucrează la nivel de abac
Șeful Oficiului a înțepat fostele conduceri perindate pe la biroul central de pe Calea Victoriei numărul 9: „3-4 ani, activitatea a fost blocată. Sunt bani alocați informatizării instituției, dar lucrurile au stagnat”.
S-a discutat și despre o situație concretă, legăturile dintre Paul Nicolau - Pescobar și premiile (bolizi de mare viteză) oferite de influencer pe rețelele sociale în contul Princess Casino.
„Pe cazul Pescobar, ONJN a primit sesizare, dar ne-am și autosesizat, cazul urmând a fi analizat de Direcția de Control”, a punctat șeful Oficiului.
ONJN a fost reprezentată la seminarul de astăzi, în afară de președintele Gabriel Gheorghe, de secretarul general Teodor-Narcis Godeanu și de Valentin Ioan Tomescu, director general la Direcția de Monitorizare și Control.
În organigrama ONJN tocmai a apărut recent numele directorului de cabinet al președintelui, Cristian Eugen Radu.
Tomescu i-a luat locul lui Tudor Simota, care acum două zile a fost dat afară din instituție, pierzându-și calitatea de funcționar public (inițial, fusese exilat la Serviciul Teritorial Nord-Vest, dar n-a mai ajuns acolo).
Alexandru Olea, de la APONJN, a anunțat că mâine va depune la sediul ONJN o listă cu 316 de site-uri ilegale, pentru a ușura munca instituției.
Un caz intens dezbătut a fost portalul ilegal Verde Casino, despre care se spune că produce mai mulți bani decât un site licențiat.