Gigi Becali, patronul formației de fotbal FCSB - vicecampioana sezonului trecut în Superligă, riscă să fie amendat și suspendat de Comisia de Disciplină a FRF, dacă se dovedește că a pariat pe meciul de fotbal Nordsjaelland - FCSB 0-2, din Conference League.  

Vineri seară, la o zi după eliminarea din cupele europene, Gigi Becali a recunoscut că a pariat suma de 20.000 de euro pe calificarea echipei sale, deși regulamentele UEFA și FRF o interzic.

UEFA interzice pariurile

În articolul 12 din Regulamentul Disciplinar al UEFA se precizează că:  „Toate persoanele trebuie să se abțină de la orice comportament care afectează integritatea meciurilor și a competițiilor”. 

Iar la art. 12, paragraful 2, lit b se arată că „Integritatea meciurilor și a competițiilor este afectată de orice persoană care participă, direct sau indirect, în pariuri sau alte activități similare care au legătură cu meciurile sau competițiile sau care care are un interes financiar, direct sau indirect, din aceste activități”.

Ce spune regulamentul FRF

Regulamentul Disciplinar al FRF interzice implicarea în pariuri, iar articolul 60 explică ce pedepse riscă oamenii din fotbal care pariază. Astfel, dacă va fi găsit vinovat, Gigi Becali riscă să fie amendat cu 300.000 de lei și să interzică orice participarea la activitățile legate de fotbal timp de 2 ani.

Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA/UEFA/FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cumulativ cu:

a. interzicerea oricărei activități legate de fotbal pentru 2 ani;

b. penalitate sportivă de 300.000 de lei

- art. 60 din RD