Playresponsibly prezintă ultimul episod al dialogului virtual purtat de un fost dependent de păcănele aflat într-o localitate din România cu mai puțin de 15.000 de locuitori, regiuni în care aparatele au fost eliminate de legea Simonis, și o asociație care apără interesele operatorilor mici și mijlocii (Asociația Organizatorilor și Producătorilor de Jocuri de Noroc din România - AOPJNR). Jucătorul a ținut să aibă ultimul cuvânt, în condițiile în care AOPJNR, care nu este convinsă că mesajele chiar aparțin unui fost dependent, în condițiile în care jucătorul a cerut să rămână anonim, a stabilit că nu va continua ping-pong-ul declarațiilor, considerând că și-a expus clar și pe larg argumentele. Am considerat util schimbul de idei prin prisma faptului că părțile nu par într-un contact real direct: o parte vizează succesul economic, iar cealaltă parte face eforturi să iasă din întuneric („fiecare dependent a fost traumatizat”, după cum susține, folosindu-și vasta experiență cu oameni loviți de adicții, reputatul medic canadian de origine maghiară Gabor Mate).
„Răspuns către AOPJNR – din partea unui fost jucător
Vă mulțumesc pentru deschiderea cu care ați ales să răspundeți mesajului meu anterior. Dialogul este important, mai ales când vine vorba despre un subiect atât de sensibil și cu impact real în viața oamenilor. Tocmai de aceea, simt nevoia să adaug câteva puncte de vedere, din postura unui fost dependent de jocuri de noroc.
1. Experiența personală contează
Am trecut prin dependența de păcănele. Nu vorbesc din teorie, ci din experiență directă. Știu cum arată tentația zilnică, regretul constant și efortul de a ieși dintr-un cerc vicios care, din afară, pare simplu de controlat.
Cei care propun menținerea sau reintroducerea aparatelor, fie ele și cu risc limitat, par adesea să nu fi fost expuși personal la această problemă. E important să ascultăm și vocea celor care chiar au simțit impactul acestor jocuri în propria viață sau în familie. Din păcate, perspectiva celor afectați este adesea subreprezentată în dezbaterile publice.
2. Autoexcluderea este, deocamdată, un sistem imperfect
Soluția pe care o propuneți, autoexcluderea, sună foarte bine în teorie. Dar realitatea din teren arată altceva. Cunosc cazuri de oameni care, deși s-au autoexclus oficial, au putut intra și juca din nou în săli de jocuri. Există chiar investigații jurnalistice care au documentat astfel de situații.
Cred că e important să fim onești în această privință: până când sistemul de autoexcludere nu va fi pe deplin funcțional, transparent și riguros monitorizat, nu putem vorbi despre el ca despre o soluție sigură sau suficientă.
3. Prevenția este mai eficientă decât tratamentul
Ideea că „cine vrea, se poate autoexclude” presupune deja că acea persoană a intrat în contact cu jocul, a fost atrasă, a jucat, a pierdut, și abia apoi își pune problema controlului. Din punctul meu de vedere, și cred că nu sunt singurul, ar fi mult mai sănătos ca un tânăr, aflat la început de drum, să nu aibă acces deloc la astfel de tentații.
Să nu ajungă în punctul în care trebuie să se „trateze”, pentru că nu a fost expus din start. Asta înseamnă prevenție reală – să nu deschidem ușa tentației în comunități vulnerabile economic, doar pentru că avem o versiune „cu risc mai mic”.
4. Sper ca acest mesaj să ajungă și la ONJN
Pentru că politica în domeniul jocurilor de noroc nu poate fi construită doar din cifre sau rapoarte. Trebuie să țină cont și de realitatea trăită de oameni, mai ales de cei care au fost cel mai grav afectați. Cei care se luptă cu dependența sau au reușit să iasă din ea pot contribui esențial la conturarea unor măsuri cu adevărat utile și echilibrate.
5. Și, la final, un gând despre vocea societății civile
Deși sunt un simplu cetățean, fără funcții sau interese în industrie, cred că și astfel de voci merită ascultate până la capăt. Pentru că, în fond, vorbim despre oameni – nu despre aparate, nu despre cifre, nu despre reglementări abstracte.
Am ales să vorbesc nu pentru mine, ci pentru toți cei care nu au încă voce sau curajul să spună ce simt. E dreptul meu și al oricărui cetățean să aibă un cuvânt de spus în fața oricărei instituții sau organizații, mai ales când e vorba despre protejarea celor vulnerabili.
Cu respect și speranța că aceste gânduri vor contribui la o reflecție sinceră,
Un fost jucător – anonim, dar implicat”