Playresponsibly și Next Level Events organizează miercuri, 16 octombrie (cu începere de la ora 11.00), la Hotelul Marriott (Sala Galați) din Capitală, un eveniment în care se va discuta cu cărțile pe față despre fenomenul nociv al jocurilor online ilegale.

Seminarul are intrarea gratuită și poartă un titlu sugestiv: „Cum scoatem la lumină piața neagră a jocurilor de noroc din România?”.

Devenită un fenomen global, piața neagră ar trebui să preocupe deopotrivă organizațiile oneste din domeniu, dar și autoritățile statului.

Inițiativa face munca statului, în sensul că susține încasările la Buget, precum și a celor care respectă legislația în vigoare, dar și-a propus să tragă un semnal de alarmă și asupra pericolelor care îi privesc pe jucători.

Evenimentul este organizat de Playresponsibly și nu implică în vreun fel operatorii, care însă vor fi reprezentați de 3 organizații patronale (FEDBET, AOJND și APONJN) și vor avea ocazia să-și exprime neîngrădiți punctul de vedere.

Pe lista cu invitați se regăsesc autorități ale statului (ONJN, ANAF), cel care trebuie să se adapteze vremurilor și să micșoreze avansul luat de piața neagră prin impunerea de măsuri legislative.

Acest eveniment nu este sponsorizat de nicio entitate care activează pe piața jocurilor de noroc din România.

Pentru accesul la conferință și, implicit, la dezbateri, invitații nu trebuie să achite niciun fel de taxă de participare.

Playresponsibly a dedicat o întreagă campanie fenomenului care a cotropit deja marile țări ale lumii și deja face legea în România, iar serialele pot fi citite în link-urile active de mai jos.

Citește și:

Serial: site-urile cu care operează mafia pe piața neagră a jocurilor din România (I)

Serial: Furnizorii de jocuri care țin în viață piața neagră. Nu lipsesc nume mari (II)

Serial: Procesatorii de plăți amestecați în piața neagră (III)

Serial: Cum arată cadrul legal al operatorilor nelicențiați în România (IV)

Serial: Marketingul și atragerea clienților în zona interzisă a jocurilor (V)

Serial: Soluții împotriva pariurilor ilegale (VI)